(Mesaj prezentat la Biserica Elim – Phoenix Arizona în 19 Februarie 2012 – seara.)
Ne-am adunat, cred, în locul acesta pentru a-l onora pe Hristos, Cuvântul Viu, dorind să învățăm Cuvântul Său, să-L înțelegem, să-L ascultăm, și să-L împlinim, dorind ca într-adevăr, viețile noastre să fie și să rămână: Un Loc pentru Cuvânt.
Importanța Scripturii este înțeleasă mai mult la un nivel pur teoretic în climatul creștin al secolului al XXI-lea. În lipsa Scripturii nu putem însă vorbi de adevăr, neavând standardul adevărului nu putem vedea nevoia de neprihănire, nu putem cunoaște vestea bună a împăcării, credința nu s-a născut încă în inimile noastre ( credința vine în urma auzirii Cuvântului lui Dumnezeu ), iar despre nădejdea mântuirii nu mai poate fi vorba. Iată deci încă o dată, scoasă în evidență această țesătură unică, creată de Dumnezeu, țesătură care asigură protecția totală a credinciosului.
Ultimele generații au înregistrat o alunecare într-o nouă realitate, realitate în care credința nesăbuită are o tracțiune din ce în ce mai puternică. Tot mai mulți în comunitatea evanghelică mondială sunt înclinați în a disprețui doctrina în favoarea experienței personale. Foarte mulți sunt deasemenea dispuși să desconsidere deosebirile biblice esențiale, pentru a realiza o unitate externă a credincioșilor de toate nuanțele.
Creștinismul caracterizat de o credință inteligent-rațională și profund biblică a căzut în declin, biserica generației actuale devenind în mod inevitabil, incredibil de tolerantă cu doctrinele aberante și învățăturile bizare. În același timp, ca și o culme a ironiei poate, toleranța pentru învățătura sănătoasă tinde puternic spre zero.
Relativismul este unul din noile reflexe condiționate apărute în caracterul creștin. Să mai declari astăzi că adevărul este doar unul, că nu este nimic de negociat în dreptul lui demonstrează rigiditate și lipsă de înțelegere, acestea din urmă punând la îndoială chiar și bunul simț, ca să nu mai vorbim de asemănarea cu Hristos. Este un principiu deja bine conturat că adevărul este fluid, că depinde mult de perspectivă, și asta îl face relativ. În această nouă realitate s-a renunțat la Scriptură ca fiind testul de încredere al adevărului.
Cel mai mare tabu la ora asta este intoleranța, de care ești acuzat oridecâteori insiști asupra unui principiu în detrimentul opiniei altuia. Când toleranța este însă mai prețuită decât adevărul, se lasă cu nepăsare, iar compromisurile doctrinare nu duc decât la o confuzie și mai mare în biserică.
Adevărul nu este slujit, nu este onorat, nu este ajutat in nici un fel de cei care-l neagă sau îl evită. Învățătura sănătoasă este motorul Evangheliei creștine, ea fiind de fapt și testul suprem al părtășiei noastre. – Ne unim cu cei aflați în adevăr și ne separăm de cei ce nu sunt în el.
Biserica nu mai are discernământ, suferind parcă de versiunea spirituală a SIDA. Suntem asaltați cu cărți, articole, cd-uri, dvd-uri, emisiuni și nu înțelegem că succesul mesagerului nu garantează veridicitatea mesajului. Am rămas vulnerabili, pentru că ne lipsește angajamentul vis a vis de adevărul divin. Biserica este ignorantă din punct de vedere doctrinar și această ignoranță a deschis larg ușa pentru orice prezentare și interpretare eronată.
Os Guiness scrie în una din cărțile sale: “În efortul de-a deveni relevantă, biserica a devenit irelevantă. Decisă să se redefinească în spațiul cultural, pentru a fi pe placul societății, biserica a devenit incapabilă să o mai confrunte.”
Se pare deci că biserica secolului al XXI-lea este într-o cădere amețitoare, abandonându-și tradițiile și doctrinele, rupând astfel legăturile cu teologia și adevărurile esențiale creștinismului. Am ajuns să mergem în aceeași direcție cu lumea, plutind în derivă pentru că ne-am rupt de propriul trecut. Cred că o rugăciune potrivită pentru noi toți ar fi să continuăm să luptăm plini de pasiune pentru adevăr, trăind în adevăr, iubind în adevăr, fiind credinciosi adevărului.
Adevărul ne unește, ne leagă împreună, el trebuie întotdeauna să guverneze exercițiul iubirii.
2 Ioan v1-3 : “Prezbiterul către aleasa Doamnă şi către copiii ei, pe care -i iubesc în adevăr – şi nu numai eu, ci toţi cei ce cunosc adevărul, pentru adevărul acesta care rămâne în noi și care va fi cu noi în veac:
Harul, îndurarea și pacea să fie cu voi din partea lui Dumnezeu Tatăl și din partea Domnului Iisus Hristos, Fiul Tatălui, în adevăr și în dragoste!”
Cu alte cuvinte, ceea ce ne conectează este adevărul. Nu vreo denominație sau vreo nebuloasă spirituală, ci adevărul. Adevărul revelat ne leagă în cunoștința comună și încrederea în El. Cunoscând adevărata Evanghelie a mântuirii numai prin har, ne vom întoarce de la păcat înspre Hristos, Dumnezeul întrupat, care a trăit o viață sfântă, fără de păcat, a murit o moarte substitutivă, a fost ridicat din mormânt în mod real, fizic, S-a înălțat la ceruri unde mijlocește pentru noi și unde ne va duce în ziua aceea glorioasă. Acesta este motorul Evangheliei Adevărului.
Nu stiu cât de bine o cunoștea Ioan pe această femeie, dar există o dragoste în toți cei care împărtășesc adevărul, care nu depinde de anii de prietenie, de copilărie, sau de trecutul petrecut împreună. Prietenia apare foarte repede între cei care trăiesc aceeași viață spirituală, guvernată de aceleași priorități. Toate afecțiunile, simpatiile și compasiunea pe care le experimentăm, le experimentăm pentru că suntem legați în adevăr. Adevărul este deci cel ce produce dragostea și nimeni nu poate fi mântuit în lipsa lui.
Adevărul și dragostea creează mai apoi contextul în care Dumnezeu trimite harul, îndurarea și pacea.
Nimeni nu a subliniat lucrul acesta mai mult decât sfântul apostol Pavel. Aceasta este Evanghelia pe care Pavel a îmbrățișat-o, a iubit-o, a respectat-o, a purtat-o cu credincioșie. Aceasta este Evanghelia care i-a condus întreaga existență, pentru care a suferit cu bucurie până la sfârșit și pe care a apărat-o cu prețul vieții. Dar oare ce a înțeles Pavel, încât a putut păstra până la capăt convingerea neclintită că merită să sacrifici totul, că nici un preț nu-i prea mare? Cum arată viața peste care strălucește lumina Evangheliei? Cu ajutorul Cuvântului lui Dumnezeu vom încerca să răspundem la această întrebare în intervalul care ne stă înainte.
2 Cor 4:1-7
,,1.De aceea, fiindcă avem slujba aceasta, după îndurarea pe care am căpătat-o, noi nu cădem de oboseală.
- Ca unii care am lepădat meșteșugirile rușinoase și ascunse, nu umblăm cu vicleșug și nu stricăm Cuvântul lui Dumnezeu. Ci prin arătarea adevărului, ne facem vrednici să fim primiți de orice cuget omenesc, înaintea lui Dumnezeu.
- Și dacă Evanghelia noastră este acoperită, este acoperită pentru cei ce sunt pe calea pierzării,
- a căror minte necredincioasă a orbit-o dumnezeul veacului acestuia, ca să nu vadă strălucind lumina Evangheliei slavei lui Hristos, care este chipul lui Dumnezeu.
- Căci noi nu ne propovăduim pe noi înșine, ci pe Domnul Hristos Iisus. Noi suntem robii voștri pentru Iisus.
- Căci Dumnezeu, care a zis: ,,Să lumineze lumina din întuneric’’,ne-a luminat inimile,pentru ca să facem să strălucească lumina cunoștinței slavei lui Dumnezeu pe fața lui Iisus Hristos.
- Comoara aceasta o purtăm în niște vase de lut, pentru ca această putere nemaipomenită să fie de la Dumnezeu, și nu de la noi. ‘’
- Lumina adevărului Evangheliei l-a ajutat să înțeleagă superioritatea Noului Legământ. (v1) ,,De aceea, fiindcă avem slujba aceasta’’
Pentru a înțelege despre ce vorbește sfântul apostol, trebuie să ne întoarcem în capitolul 3. Despre ce slujbă vorbește Pavel?
2 Cor 3:4-12 ,, 4 Avem încrederea aceasta tare în Dumnezeu, prin Hristos.
5 Nu că noi, prin noi înşine, suntem în stare să gândim ceva ca venind de la noi. Destoinicia noastră, dimpotrivă, vine de la Dumnezeu,
6 care ne-a şi făcut în stare să fim slujitori ai unui legământ nou, nu al slovei, ci al Duhului; căci slova omoară, dar Duhul dă viaţa.
7 Acum, dacă slujba aducătoare de moarte, scrisă şi săpată în pietre, era cu atâta slavă, încât fiii lui Israel nu puteau să-şi pironească ochii asupra feţei lui Moise, din pricina strălucirii feţei lui, măcar că strălucirea aceasta era trecătoare,
8 cum n-ar fi cu slavă mai degrabă slujba Duhului?
9 Dacă slujba aducătoare de osândă a fost slăvită, cu cât mai mult o întrece în slavă slujba aducătoare de neprihănire?
10 Şi, în privinţa aceasta, ce a fost slăvit nici n-a fost slăvit, din pricina slavei care o întrece cu mult.
11 În adevăr, dacă ce era trecător era cu slavă, cu cât mai mult va rămâne în slavă ce este netrecător!
12 Fiindcă avem, dar, o astfel de nădejde, noi lucrăm cu multă îndrăzneală”
Dacă Vechiul Legământ (Legea) a avut slava lui, dovada fiind strălucirea feței lui Moise. Noul Legământ, Noul Testament, slujba Duhului, slujba aducătoare de neprihănire abundă în slavă.
- Noul Legământ este dătător de viață. (v6)
- Noul Legământ este aducătorul neprihănirii (v7-9)
- Noul Legământ este veșnic (netrecător) (v10-11)
- Noul Legământ este aducător de speranță (v12)
- Noul Legământ este centrat în Hristos (v13-14)
- Noul Legământ este împuternicit de Duhul (v 17-18)
Am vorbit dimineață pe larg ce a însemnat pentru Saul din Tars această întâlnire cu Noul Legământ în Hristos. – Ce transformare fenomenală în viața tânărului fariseu.
Am primit această slujbă, slujba aducătoare de viață și neprihănire, o slujbă permanentă, aducătoare de speranță, centrată în Hristos și împuternicită de Duhul. Pentru că am primit această slujbă slăvită noi nu cădem de oboseală. Împuterniciți de Duhul vom găsi întotdeauna resurse de a merge mai departe. Versiunea NKJV traduce ekakeo cu sintagma ,,we do not lose heart.(nu ne descurajăm). ekakeo înseamnă mai degrabă a face un rău, a perverti. În contextul nostru putem citi: ,, De aceea, fiindcă avem slujba aceasta, după îndurarea pe care am căpătat-o, noi nu o pervertim.’’
Când înțelegi valoarea infinită și gloria Evangheliei nu-ți poți permite s-o pervertești. Nu există nici un echivoc în adevărul ei, poți să-l accepți sau poți să-l respingi dar nu-l poți perverti. Însuși Dumnezeu a plătit prețul suprem pentru ea. Vedeți de ce n-a ezitat niciodată Pavel în a proclama tot adevărul? Oricare ar fi fost prețul el a fost întotdeauna gata să-l plătească.
Poate în punctul acesta vă felicitați că nu sunteți predicatori, că doar ei au mai mult treabă cu Evanghelia. Evanghelistul irlandez Gypsy Smith a făcut însă următoarea afirmație: ,,There are five Gospels. Matthew, Mark, Luke, John, and the Christian, and some people will never read the first four.”
Ce responsabilitate apasă dintr-o dată pe umerii fiecăruia dintre noi! Vom fi oare la înălțimea chemării?
(Mesaj prezentat la Biserica Elim – Phoenix Arizona în 19 Februarie 2012 – dimineața.)
Momentele de criză, momentele de cumpănă, de nesiguranță și neliniște ne provoacă, ne îndeamnă și poate chiar ne obligă la o reevaluare.
Dilemele existențiale cele mai profunde și tulburătoare nu apar la începutul vieții când un adolescent hotarăște să ia o pauză de vreo doi ani imediat după absolvirea liceului, pentru ca înainte de a intra pe porțile unei universități să se fi găsit pe sine însuși, adică să aibă un răspuns la întrebarea: Cine sunt eu?
Momentele de criză, momentele de cumpănă, de nesiguranță și neliniște ne provoacă, ne îndeamnă și poate chiar ne obligă la o reevaluare.
Dilemele existențiale cele mai tulburătoare le experimentează oamenii care până mai ieri știau cine sunt, erau siguri și mândri de identitatea lor și de tot ce-au realizat.
Siguranța aceasta îți dă întotdeauna impresia că poți anticipa destul de precis traiectoria pe care o va avea viața ta, iar atunci când te trezești că peste noapte totul s-a năruit, după șocul inițial, după supărarea imediat următoare, după cearta cu Divinitatea, rămâi singur față în față cu momentul greu dar critic al reevaluării.
Conceptul pe care tocmai vi l-am propus nu vă poate fi străin. Ultimii ani l-au confirmat din nou și din nou în viețile multora dintre noi. Am crezut că munca asiduă, că investițiile, că educația sau feluritele oportunități pe care le-am întâlnit și care păreau atât de favorabile, au pus toate rând pe rând umărul ajutându-ne să dăm fiecare un răspuns la întrebarea : Cine sunt eu?
Am răspuns rând pe rând pentru ca mai apoi măcar o dată dacă nu cumva în mod repetat să realizăm că cine credeam că suntem nu se mai potrivește și prezentul ne obligă la o reevaluare și implicit la un nou răspuns.
Ce gol în stomac îți produce viața când te surprinde în felul acesta și te obligă să pui punct și s-o iei de la capăt nu-i așa?
Asemenea celor doi marinari care după o noapte de chef și alcool au ieșit în zorii zilei din bar rezemându-se unul de celălalt și au realizat că habar nu au unde se află sau cum ar putea ajunge înapoi la vapor. După câteva tentative nereușite au hotărât să ceară direcții unui trecător care spre ghinionul lor era ofițer superior cu grad de amiral. Chercheliți la culme, cei doi l-au abordat cam nepoliticos pe trecătorul nostru: Prietene spune-ne și nouă unde suntem? Vizibil ofensat ofițerul le răspunde tot cu o întrebare: Impertinenților, cum vă permiteți voi știți cine sunt eu? Cei doi bețivani se uită îngrijorați unul la celălalt: Acuma chiar că suntem în probleme – noi nu știm unde suntem iar el nu știe cine este!
Ironic cum viața te poate aduce în stadiul ăsta: să nu mai știi nici cine ești și nici pe unde ești.
Acest concept poate fi extrapolat și la nivel de congregație și de ce nu chiar si la nivel de denominație. Dacă în viața unui individ pot apărea momente de criză, de ce nu ar putea să se întâmple același lucru și la nivel comunitar.
O ceartă banală poate răni inimi producând veritabile prăpăstii care vor schimba drastic ,,relieful’’ bisericii și comunității locale.
Haideți deci să privim în această zi la un om care a trecut printr-un astfel de moment de criză, care și-a făcut o astfel de reevaluare și care a ieșit de partea cealaltă transformat, cu o nouă identitate și un nou sistem de valori.
Filipeni 3:1-11 ,,1.Încolo fraților bucurați-vă în Domnul. Mie nu-mi este greu să vă scriu mereu aceleași lucruri, iar vouă vă este de folos.
2.Păziți-vă de câinii aceia; păziți-vă de lucrătorii aceia răi; păziți-vă de scrijelații aceia!
3.Căci cei tăiați împrejur suntem noi, care slujim lui Dumnezeu prin Duhul lui Dumnezeu, care ne lăudăm în Hristos Iisus și care nu ne punem încrederea în lucrurile pământești.
4.Măcar că eu aș avea pricină de încredere chiar în lucrurile pământești. Dacă altul crede că se poate încrede în lucrurile pământești, eu și mai mult;
5.eu care sunt tăiat împrejur în a opta zi, din neamul lui Israel, din seminția lui Beniamin, evreu din evrei; în ce privește Legea fariseu;
6.în ce privește râvna, prigonitor al Bisericii; cu privire la neprihănirea pe care o dă Legea, fără prihană.
7.Dar lucrurile care pentru mine erau câștiguri le-am socotit ca o pierdere, din pricina lui Hristos.
8.Ba încă și acum privesc toate aceste lucruri ca o pierdere, față de prețul nespus de mare al cunoașterii lui Hristos Iisus, Domnul meu. Pentru El am pierdut toate și le socotesc ca un gunoi, ca să câștig pe Hristos
9.și să fiu găsit în El, nu având o neprihănire a mea pe care mi-o dă Legea, ci aceea care se capătă prin credința în Hristos, neprihănirea pe care o dă Dumnezeu prin credință.
10.Și să-l cunosc pe El și puterea învierii Lui, și părtășia suferințelor Lui, și să mă fac asemenea cu moartea Lui;
11.ca să ajung cu orice chip, dacă voi putea la învierea din morți. ’’
L-am ales pe Sfântul Apostol Pavel pentru că reevaluarea, ne arată el poate avea și valențe spirituale. Însuși Domnul Hristos își cofruntă Biserca, slujitorii, copiii Săi pentru a-i obliga la reevaluare.
În textul pe care tocmai l-am citit este evident că Pavel vorbește de un moment al reevaluării din viața lui, un punct de turnură pe care el îl estimează ca fiind un veritabil sine qua non în viața de credință. Este interesantă paradigma economică în care sfântul apostol transpune mântuirea. Versetul 7 pare a fi extras dintr-un proces verbal întocmit la vreo dare de seamă. Câștiguri și pierdere în această tranzacție a mântuirii. Avem în față deci o viață structurată asemenea unui tabel cu doar două rubrici: Câștig și pierdere, plus și minus și pentru mintea pragmatică a secolului al XXI-lea care are oricum tendința de-a transforma totul în cifre, trebuie să fie destul de ușor de înțeles.
Privim la un om care și-a trăit viața încercând din greu să adune cât mai multe plusuri pentru a-și câștiga mântuirea, un om preocupat de câștiguri spirituale și nu materiale, un om foarte interesat asemenea tânărului bogat de câștigarea vieții veșnice. Ce-mi mai lipsește, ce mai pot face, ce mai trebuie să fac? Toate întrebări valide…am concluziona noi astăzi.
După ce însă ani de zile cu o disciplină, un stoicism și o perseverență de invidiat adaugă profit după profit, plus după plus, câștig după câștig, credit după credit și având de-acum desaga plină cu merite, Pavel este chemat la revizia contabilă unde constată cu maximă stupefacție că în economia lui Dumnezeu tot ce el a pus în rubrica de profit trebuie mutat în rubrica de pierderi.
,,7.Dar lucrurile care pentru mine erau câștiguri le-am socotit ca o pierdere, din pricina lui Hristos.’’
Ani de zile să aduni, să contezi pe ceva, să ai un plan, să crezi că știi cine ești pentru ca la clipeală totul să se năruie. Pentru un om care își ia veșnicia atât de serios ca Pavel, dimensiunea spirituală a dilemei este cu mult mai dramatică decât cea materială. Cu alte cuvinte este una să nu mai știi cine ești din punct de vedere profesional ( până ieri ai fost analist economic și realizezi că deși ai făcut asta toată viața, și deci ăsta ești tu, trebuie să devii altcineva să faci altceva
În fond nu se termină lumea dacă schimbi costumul pe o salopetă și în loc să împingi hârtille pe vreun birou dai la lopată sau la vreo șaibă.) și este mult mai dramatic, fiind preocupat de câștigarea vieții veșnice așa cum a fost și tânărul Saul din Tars, să realizezi că tot ce ai crezut că tot ce ai știut că tot ce ai făcut nu are absolut nici o relevanță în balanța lui Dumnezeu. Ce asemănare izbitoare cu experiența unui alt fariseu – Nicodim care în urma întrevederii avute cu Domnul Hristos află și el exact același lucru: că tot ce-a adunat nu are nici o valoare.
Oare ce a experimentat Pavel în întâlnirea sa cu Hristos încât a ajuns să privească la rubrica de câștiguri și să o definescă cu un singur cuvânt – GUNOI?
8.,,Pentru El am pierdut toate și le socotesc ca un gunoi, ca să câștig pe Hristos’’
Acest epitet merită atenția noastră preț de câteva momente pentru că sfântul apostol folosește un limbaj destul de grafic: skubalon care înseamnă nu doar gunoi menajer ci și excremente. Această reevaluare devine și mai șocantă când privim ce avea Pavel în rubrica de profit. Versetele 5 și 6:
,, eu care sunt tăiat împrejur în a opta zi, din neamul lui Israel, din seminția lui Beniamin, evreu din evrei; în ce privește Legea fariseu; în ce privește râvna, prigonitor al Bisericii; cu privire la neprihănirea pe care o dă Legea, fără prihană.’’
Tratând aceste lucruri ca pe niște gunoaie Pavel ne învață o lecție fenomenală, anume că nu doar viciul este singurul gunoi, religia este un gunoi și ea. Orice efort omenesc de-a câștiga mântuirea este gunoi cum și viciul este gunoi – Pavel vorbește din propria-i experiență.
1 Tim 1:15 ,,O adevărat și cu totul vrednic de primit este cuvântul care zice: ,,Hristos Iisus a venit în lume să mântuiască pe cei păcătoși’’ , dintre care cel dintâi sunt eu.’’
Pavel s-a considerat cel dintâi dintre păcătoși nu pentru că ar fi dus o viață care mustea de imoralitate, o viață în care viciul este ridicat la rang de virtute, cum se întâmplă în societatea contemporană. Nu este el tâlharul de pe cruce. Viața lui de până atunci a fost eminamente morală, însă a realizat că religia este mai păguboasă decât imoralitatea. Cum este posibil așa ceva?
Distorsiune Temporală
Feb 28
,,Curajul este aproape o contradicţie în termeni. Înseamnă o dorinţă puternică de a trăi care ia forma disponibilităţii de a muri.” G.K. Chesterton
