4. Ce L-a costat această dragoste? Când Iacov a iubit-o pe Rahela, a slujit şapte ani pentru ea – a suportat fierbinţeala verii şi gerul iernii. Dar Isus a suportat mânia aprinsă a lui Dumnezeu, şi crivăţul mâniei Lui, pentru cei pe care i-a iubit. Ionatan l-a iubit pe David cu o dragoste mai presus de dragostea femeiască, şi de dragul lui a suportat cruda mânie a tatălui său, Saul. Dar Isus, din dragoste pentru noi, a suportat mânia Tatălui revărsată în toată puterea ei. Această dragoste a lui Hristos L-a determinat să părăsească dragostea Tatălui, adoraţia îngerilor şi tronul de slavă. Dragostea L-a făcut să nu dispreţuiască pântecul Fecioarei – dragostea L-a adus în staulul din Betleem – dragostea L-a dus în pustie; dragostea L-a făcut un om al durerii – dragostea L-a făcut să ajungă flămând, însetat şi obosit – dragostea L-a făcut să se grăbească spre Ierusalim – dragostea L-a condus în întunecatul Ghetsimani – dragostea L-a legat şi L-a târât în sala de judecată – dragostea L-a pironit pe cruce – dragostea I-a plecat capul sub povara nemăsurată a mâniei Tatălui. “Nu este mai mare dragoste.” “Eu sunt Păstorul cel bun. Păstorul cel bun îşi dă viaţa pentru oi.”

Păcătoşii se cufundau în flăcările roşii-fierbinţi ale iadului; El a plonjat înăuntru şi a înotat prin înfricoşătoarele valuri de foc, adunându-i la sân pe ai Săi. Sabia dreptăţii era scoasă din teacă şi sclipea în soare, gata să ne distrugă; El, omul deopotrivă cu Dumnezeu, şi-a dezgolit pieptul şi a lăsat ca lovitura să cadă asupra Lui. Noi eram o ţintă pentru săgeţile răzbunării lui Dumnezeu; Isus s-a aşezat între noi şi ele, iar săgeţile L-au străpuns pe El – fiecare săgeată care trebuia să ne sfâşie sufletele s-a înfipt în El. El, El Însuşi, a purtat păcatele noastre în trupul Său pe lemn. Cât este de departe răsăritul de apus, atât de mult a depărtat El fărădelegile noastre de la noi. Aceasta e dragostea lui Hristos care întrece orice cunoştinţă. Aceasta ţi-e pusă astăzi înainte în pâinea frântă şi vinul vărsat. Asta vom vedea pe tron – un Miel înjunghiat. El va fi motivul cântării noastre în veşnicie: “Vrednic este Mielul!”

1. O, ce bucurie să fii în dragostea Lui Hristos! Eşti cuprins şi tu în această dragoste uimitoare? Te-a scos El din groapa pierzării, din dragoste pentru tine? Atunci, El te va spăla şi te va face un rege şi un preot pentru Dumnezeu. Te va spăla în propriul Lui sânge şi te va face mai alb decât zăpada – te va curăţi de toate murdăriile şi de toţi idolii tăi. Îţi va da şi o inimă nouă. Îţi va păstra conştiinţa curată şi inima după voia lui Dumnezeu. Va aşeza Duhul Său Sfânt înăuntrul tău şi te va face să te rogi cu suspine negrăite. Te va îndreptăţi – se va ruga pentru tine – te va proslăvi. Chiar dacă întreaga lume va fi împotriva ta – prietenii dragi pot muri şi te pot părăsi – chiar dacă vei rămâne singur în pustie; totuşi, nu vei fi singur. Hristos te va iubi şi atunci. Read the rest of this entry »

Tags: romani, Teologie

“Cine ne va despărţi pe noi de dragostea lui Hristos? Necazul, sau strâmtorarea, sau prigonirea, sau foametea, sau lipsa de îmbrăcăminte, sau primejdia sau sabia? După cum este scris: “Din pricina Ta suntem daţi morţii toată ziua; suntem socotiţi ca nişte oi de tăiat.” Totuşi, în toate aceste lucruri noi suntem mai mult decât biruitori, prin Acela care ne-a iubit.” – Rom 8:35-37.

În acest pasaj există trei întrebări remarcabile:

1. “Cine va ridica pâră împotriva aleşilor lui Dumnezeu?” Pavel se ridică asemenea unui mesager regal, priveşte în sus la sfinţii îngeri, în jos la demonii acuzatori, de jur împrejur la o lume încruntată, şi în propria-i conştiinţă, apoi întreabă: Cine îl poate acuza pe cel ales de Dumnezeu, pe cel spălat de Hristos? Dumnezeu e Cel ce îndreptăţeşte. Dumnezeul sfânt i-a declarat pe credincioşi curaţi în cele mai mici detalii.

2. “Cine-i va osândi?” Pavel priveşte în jur la toţi judecătorii lumii – cei iscusiţi în probleme de lege şi dreptate; priveşte în sus la sfinţii îngeri, ale căror priviri supraomeneşti pătrund adânc şi departe în guvernarea neprihănită a lui Dumnezeu; priveşte în sus la Dumnezeu, Judecătorul tuturor, care trebuie să facă dreptate – Cel ce lucrează cu neprihănire desăvârşită şi fără discriminare – apoi întreabă: Cine îi va osândi? Hristos e Cel ce a murit. Hristos a plătit până şi ultimul bănuţ, astfel încât fiecare judecător să poată striga: Acum nu mai există condamnare.

3. “Cine ne va despărţi pe noi de dragostea lui Hristos?” Din nou, priveşte în jur la toate făpturile create – priveşte la puterea celui mai puternic arhanghel – la puterea satanică a legiunilor de demoni – la furia unei lumi ce-L sfidează pe Dumnezeu – la forţele unite ale tuturor făpturilor create; apoi, văzându-i pe păcătoşi acoperiţi de braţele lui Isus, el strigă: “Cine ne va despărţi pe noi de dragostea lui Hristos?” Să piară toate forţele a zece mii de lumi puse laolaltă, pentru că Isus este mai mare decât toate! “Noi suntem mai mult decât biruitori, prin Acela care ne-a iubit.”

Dragostea lui Hristos! Pavel spune: “Dragostea lui Hristos întrece orice cunoştinţă.” Este ca cerul albastru, în care poţi vedea clar, dar a cărui adevărată imensitate n-o poţi măsura. Este ca marea adâncă, în a cărei inimă poţi privi pentru un timp, dar ale cărei adâncimi depăşesc înţelegerea noastră. Are o lăţime nemărginită, o lungime fără sfârşit, o înălţime fără vârf, şi o adâncime fără fund. Dacă sfântul Pavel a spus aceste lucruri, care a primit o învăţătură atât de profundă în ce priveşte lucrurile divine – care a fost în al treilea cer şi a văzut faţa slăvită a lui Isus – cu cât mai mult putem noi, nişte sărmani credincioşi, să privim la acea dragoste şi să spunem: Întrece orice cunoştinţă!

Există trei lucruri în aceste cuvinte, şi aş vrea să vorbesc despre ele. 1. Dragostea lui Hristos. 2. Întrebarea “Cine ne va separa de ea?” 3. Adevărul că oricine sau orice ar veni, nu va putea să ne despartă de dragostea lui Hristos.

I. Vreau să vorbesc despre dragostea lui Hristos.

1. Când a început? – În trecutul veşnic: “Eu eram meşterul Lui, la lucru lângă El, şi în toate zilele eram desfătarea Lui, jucând neîncetat înaintea Lui, jucând pe rotocolul pământului Său, şi găsindu-mi plăcerea în fiii oamenilor.” (Prov. 8:30-31.) Acest râu de dragoste a început să curgă înainte să existe lumea – din veşnicie, de la început, de când e pământul. Dragostea lui Hristos pentru noi e la fel de veche ca şi dragostea Tatălui pentru Fiul. Acest râu de lumină a început să se reverse dinspre Isus înspre noi înainte ca soarele să-şi trimită primele raze – înainte ca râurile să se verse în ocean – înainte ca un înger să iubească un alt înger, sau un om să iubească un alt om. Înainte ca făpturile să existe, Hristos ne-a iubit. Aceasta e o adâncime atât de mare – cine poate s-o pătrundă? Iubirea aceasta întrece orice cunoştinţă. Read the rest of this entry »

Tags: romani, Teologie