Ne-am angajat acum in studierea uneia poate dintre cele mai controversate doctrine din Biblie, si anume, doctrina predestinarii. In prima noastra sesiune am facut observatia ca fiecare biserica si fiecare crestin care a trait vreodata a trebuit sa aiba o anumita doctrina cu privire la predestinare intr-un efort de a lua in serios multiplele referiri biblice la acest concept. Dar astazi vrem sa incepem aceasta prin a intreba, “ce este predestinarea?” Acum, ar fi foarte frumos daca v-as putea spune ca desi exista tot felul de neintelegeri cu privire la aceasta doctrina, despre importanta ei, despre veridicitatea ei si asa mai departe, cel putin putem cadea cu totii de acord despre ceea ce vorbim atunci cand discutam despre ce inseamna doctrina si ce este. Din pacate, nu pot face aceasta pentru ca se pare ca exista tot atatea definitii ale predestinarii pe cate doctrine sunt despre ea. Astfel, va trebui sa construim cumva incet pe asta. Si modul in care imi place sa abordez problemele cum sunt aceasta este mai intai sa privesc la cuvintele in sine. Si bineinteles, conceptul predestinarii… cuvantul, predestinare, am spus, exista in Biblie. Am spus ca acest concept exista acolo dar Biblia nu a fost scrisa in limba engleza si deci cuvantul englezesc “predestinare” (predestination), nu poate fi gasit in Biblie. Avem un cuvant grecesc acolo si mai mult decat un cuvant grecesc care este folosit pentru acest concept. Proorizo este unul dintre ele si ideea aici este asa cum prefixul pro in greaca corespunde cu prefixul englezesc pre, ideea ca ceva este pre sau pro, asa cum era cazul in greaca, inseamna ceva care are loc in avans, in fata sau inainte, in timp, ceva care urmeaza mai tarziu. Deci, cand vorbim despre predestinare, vorbim despre ceva care se intampla inainte, sau inainte de altceva in timp. Acum, daca privim doar la cuvantul englezesc, avem cuvantul destinatie (in engleza – destination). Acum, noi utilizam acest cuvant deseori in limba noastra, nu? Si destinatia este un loc in care incercam sa ajungem in cele din urma. Este sfarsitul calatoriei noastre. Este capatul drumului. Cand ma urc in tren sau in avion, sau daca cumpar bilete, ti se cere sa cunosti destinatia. Adica, spre ce loc te indrepti? Unde incerci sa mergi? Acum, daca vreau sa merg la Los Angeles, si aceasta este destinatia mea, si daca merg cu trenul, s-ar putea sa trebuiasca sa trec prin Phoenix. Dar ideea aici este ca daca merg si cumpar bilete, si ma intreaba care este destinatia mea, eu nu spun Phoenix. Eu spun Los Angeles, chiar daca voi trece prin Phoenix. Phoenix este o oprire intermediara. Nu este destinatia mea. S-ar putea sa fie penultima oprire, dar nu este locul unde ma indrept eu. Eu ma indrept spre Los Angeles. Si astfel vorbim aici despre destinatie ca un punct pe o linie pe care incercam sa il atingem. Noi avem un alt cuvant derivat in engleza din acest cuvant care este putin mai profund, si anume cuvantul destin (in engleza – destiny). Cand vorbim despre destinul nostru, vorbim despre mai mult decat doar o locatie geografica care se intampla sa fie o destinatie. Vorbim despre destinul nostru, este ceea ce se intampla cu noi in cele din urma. Sotia mea si cu mine am crescut in aceeasi comunitate si am frecventat aceeasi scoala elementara, am absolvit acelasi liceu. Deci, avem in comun multe cunostinte pe care le stim de cand eram copii. Acum, deseori cand mergem cu masina undeva si discutam intr-un fel nostalgic, despre zilele tineretii noastre, ne punem intrebari cu privire la acesti oameni pe care i-am cunoscut odata. Si, de fiecare data cand vorbim despre ei, formulam intrebarea exact in acelasi fel. Folosim exact aceiasi termeni. Si banuiesc ca si voi folositi aceiasi termeni. Noi vorbim despre Judy Zello, si intrebarea va fi care? “Ma intreb ce s-o fi intamplat cu Judy Zello?” Nu e doar un fel particular de discutie in care eu si sotia mea ne inscriem. Noi toti vorbim asa. “Ma intreb ce s-o fi intamplat cu Eddy Martin?” “Oare ce s-o fi intamplat cu Jeanie Cunningham?” Intelegeti ce spunem aici? Nu spunem, “Ma intreb unde sunt ei. Oare ce fac?” Poate ca ne intrebam si aceste lucruri. Dar este interesant ca folosim fraza, “s-a intamplat.” Pentru ca atunci cand spun, “Ma intreb ce s-a intamplat cu Judy Zello?”, presupun ca intr-un fel, Judy Zello este o victima sau un receptor pasiv a ceva ce i s-a intamplat. Si speculez de fapt cu o presupunere despre vreun fel de soarta. Nu sunt un fatalist. Nu caut norocul. Nu urmaresc ghidurile astrologice si horoscopul sau ceva de felul acesta. Dar cred ca eu am un destin si ca tu ai un destin si ca Judy Zello are un destin. Si in providenta lui Dumnezeu acest destin este in mana Lui si in planul Lui vesnic. Mai inainte ca eu sa ma nasc a existat un destin care a fost scris de catre Dumnezeu inainte de intemeierea lumii. Acum, aceasta nu inseamna, in si din sine insusi pana acum, ca totul in viata mea a fost programat sau preordonat sau ordonat mai dinainte sau predestinat de Dumnezeu. Adica, doctrina nu spune intru totul asta. Aceasta doctrina trateaza cu destinul nostru ultim. Asa cum spun, aceste intrebari apartin mai degraba doctrinei providentei. Si ar trebui sa spun repede, mai inainte sa va luati creionul si sa-mi scrieti o scrisoare si sa credeti ca am devenit arminian in ultimele 5 minute, ca R. C. Sproul crede cu adevarat de la intemeierea lumii ca fiecare detaliu al vietii sale a fost sub supravegherea providentiala si guvernarea lui Dumnezeu si a fost stabilit de catre Dumnezeu din vesnicie. Deci nu ma intelegeti gresit. Eu spun pur si simplu ca atunci cand intalnim doctrina predestinarii in forma ei initiala aici, ea nu include toate aceste lucruri intr-un scop particular. Si astfel aceasta este cu mult dincolo de granitele aspectelor la care privim acum. Dar spun ca predestinarea are de-a face cu destinul tau. Destinul tau final. Unde mergi tu. Si cred ca putem cu totii cadea de acord asupra acestui fapt. Dar aceasta este cam cel mai departe unde putem ajunge. Ei bine, poate mai putem face vreo doua lucruri in plus. Din nou, cuvantul proorizo inseamna sa alegi inainte sau sa ordonezi in avans. Si cred ca putem face ca toti crestinii sa cada de acord ca Dumnezeu nu este pur si simplu un spectator la evenimentele umane. O carte a fost publicata recent de catre un grup de eruditi numita “Dumnezeul deschis”, in care ei au incercat sa imprime in mintile noastre o vedere despre Dumnezeu in care cunostinta lui Dumnezeu este limitata; puterea Lui este limitata; caracterul Lui se schimba; El nu este neschimbat; El nu este omnipotent; El nu este omniscient, ci mai degraba El este deschis. El raspunde la lucrurile din istorie in timp ce ele se desfasoara. Si toate acestea sunt create pentru a evada de sub ideea unui Dumnezeu, care, in providenta si suveranitatea Sa, guverneaza marginile lucrurilor omenesti. Eu personal cred ca aceasta carte, “Dumnezeul deschis”, este, in judecata mea, o carte fara Dumnezeu. Este o carte fara Dumnezeu pentru ca Il goleste pe Dumnezeu de atributele Sale si de caracterul Sau si inalta omul in locul lui Dumnezeu. Si eu cred ca cei care au fost implicati in scrierea ei si cei care au promovat-o ar trebui sa le fie rusine de ei insisi. Dar in orice caz, acest concept, aici, al lui Dumnezeu care alege in avans… cred ca cei mai multi crestini ar fi de acord cel putin cu privire la unele lucruri, Dumnezeu hotaraste in avans. Si cred ca cei mai multi dintre noi vom fi de acord ca intr-o anumita masura, Dumnezeu are, ceea ce numim noi, “cunostinta in avans.” Pentru ca acesta este de asemenea un concept adanc inradacinat in paginile Scripturii.

Acum, “cunostinta dinainte”… din nou, “dinainte” este doar un alt cuvant pentru “pre.” Este “dinainte” in timp. Si “cunostinta”, acum, are de-a face cu faptul ca Dumnezeu este constient de lucruri care sunt in viitor si pe care El le cunoaste dinainte si le cunoaste perfect. Asa cum spun, mai multi crestini cred si afirma ca Dumnezeu are cunostinta dinainte. Imediat ce incepi sa probezi granitele acestei cunostinte si bazele acestei cunostinte dinainte, vei gasi crestini care se impart in tabere opuse si dezbateri filosofice vor fi initiate de ea. Dar faptul ca, intr-un anume fel, Dumnezeu cunoaste viitorul in avans este in general admis de catre majoritatea crestinilor. Acum, cand am spus la inceput ca toti crestinii si toate bisericile crestine trebuie sa abordeze doctrina predestinarii pentru ca ea este atat de des mentionata in Noul Testament, am spus ca nu avem intotdeauna un acord asupra a ceea ce este aceasta predestinare. Acum, cea mai mica parte de acord ar fi aceasta. Ca, in cele din urma, Dumnezeu in suveranitatea Sa, intr-un fel predestineaza cine ajunge in cer si cine nu. Aceasta este cea mai simpla definitie a predestinarii pe care v-o pot da. Este ca din toata vesnicia, Dumnezeu cumva, intr-un anume fel, determina mai inainte cine merge in rai si cine nu merge. Adica, destinul sau destinatia care se are in vedere cu privire la doctrina predestinarii nu este daca eu merg la Los Angeles sau Chicago, ci daca eu merg in rai sau in iad. Punctul focal, aici, al predestinarii este doctrina alegerii, eklektos, din Noul Testament. Si aceasta are de-a face cu alegerea lui Dumnezeu si luarea deciziei cu privire la rai sau iad. Acum, asa cum am spus, practic, toti crestinii cred atat de mult cu privire al predestinare. Acum, cum ia Dumnezeu aceasta decizie in avans despre destinul nostru ultim nu este, nici pe departe, o chestiune de acord universal intre crestini sau in crezurile istorice. Exista multe doctrine diferite despre predestinare. Nu avem timp sa analizam toate subtilitatile si particularitatile unora dintre cele mai esoterice dintre ele. Dar ce vom face, cel putin, este ca vom mentiona unele dintre cele mai viabile si mai frecvente vederi conflictuale asupra predestinarii pe care le gasim in istoria bisericii. Prima… poate vom avea timp doar sa o analizam pe prima astazi… Vom vedea asa dupa cum ceasul avanseaza si vom afla in sase minute si jumatate care a fost planul providential al lui Dumnezeu pentru mine. Nu vom sti pana atunci. Una dintre cele mai intalnite, si probabil vederea majoritara, asupra predestinarii in lumea crestina de astazi se numeste “conceptia prestiintei alegerii sau predestinarii.” Prestiinta se sfarseste cu cuvantul “stiinta”, la fel ca stiintele pe care le-ai studiat cand erai la scoala. Si ne amintim ca acest cuvant “stiinta” vine din cuvantul latin pentru ce? Ce inseamna stiinta? Scio / Scanta inseamna “cunostinta”, “a cunoaste.” Si astfel, “prestiinta”… si din nou avem acest prefix “pre” care inseamna a merge inainte. Deci, “prestiinta” inseamna “stiinta inainte sau cunostinta inainte.” Inseamna exact acelasi lucru ca si cuvantul “precunoastere.” Este pur si simplu un sinonim al cuvantului “precunoastere.” Astfel cuvintele “prestiinta” si “precunoastere” pot fi folosite interschimbabil. Acum, conceptia prestiintei predestinarii sau alegerii functioneaza cam asa. Ideea fiind, ca Dumnezeu, din toata vesnicia, are abilitatea sa priveasca in coridoarele istoriei, sa priveasca in tunelul timpului si sa stie in avans cine va raspunde pozitiv la invitatia lui Hristos si a Evangheliei Sale si cine nu va raspunde pozitiv. Astfel el cunoaste, de exemplu, ca Evanghelia va va fi predicata voua si altora si ca unii dintre voi veti spune “da” lui Hristos si altii dintre voi vor spune “nu” lui Hristos. Si din intreaga vesnicie Dumnezeu stabileste ca fiecare persoana despre care El stie ca va spune “da” Evangheliei lui Hristos, El a determinat ca fiecare persoana care vine la credinta adevarata si mantuitoare va ajunge, intr-adevar, destinatia cerului. Si astfel El predestineaza credinciosii pentru rai. Vedeti asta? El predestineaza pe cei pe care El stie ca, de fapt, vor crede si nu vor respinge Evanghelia, pentru cer. Aceasta este conceptia prestiintei. Vederea “Augustiniana”, care mai este numita si “vederea reformata”, merge dincolo de asta. Si aceasta vedere despre alegere spune ca Dumnezeu, din vesnicie, nu numai predestineaza pe cei ce vor crede pentru a fi mantuiti, dar El de asemenea predestineaza pe cei ce vor crede, sa creada. Ca daca nu ar exista harul predestinator al lui Dumnezeu, spune aceasta vedere, nimeni nu ar crede vreodata. Si ca oamenii nu sunt predestinati pentru rai pentru ca ei cred, ci ca oamenii sunt predestinati sa creada pentru a merge in rai. Vedeti diferenta? Vederea Augustiniana priveste lucrurile de la intemeierea lumii, mai inainte ca cineva sa se fi nascut, mai inainte ca cineva sa fi facut ceva, ca Dumnezeu a decis atunci, mai inainte ca tu sa te fi nascut, daca te va aduce la credinta sau nu te va aduce la credinta. Ca destinul tau vesnic era inradacinat in harul predestinator al lui Dumnezeu. Si daca nu erai predestinat de la intemeierea lumii, in realitate, nu vei veni la credinta si destinatia ta nu va fi cerul. Acum, vreau sa vedem diferenta dintre aceste doua vederi. In prima vedere, decizia cea mai cruciala care determina destinul ultim al unei persoane este in noi. In cea de-a doua vedere, cea mai importanta decizie dupa care se determina destinul nostru vesnic este luata de Dumnezeu. Aceasta este o diferenta uriasa, nu-i asa?

Acum, evident, cei ce vor aborda vederea cea din urma trebuie sa raspunda la tot felul de intrebari despre corectitudinea si dreptatea lui Dumnezeu, despre vointa libera a omului si toate celelalte, si vom privi la aceste lucuri.

Oamenii care adopta prima pozitie de asemenea trebuie sa elucideze intrebari dificile cum ar fi, de ce vede Dumnezeu pe unii oameni spunand da si pe alti oameni spunand nu? Este aceasta datorita faptului ca unii oameni sunt mai neprihaniti decat altii? Sau unii oameni sunt mai inteligeti decat altii? Sau unii oameni sunt mai merituosi decat altii? Acestea sunt intrebari foarte dificile cu care trebuie sa se lupte daca vor sa mentina aceasta pozitie. Problema mea este ca conceptia prestiintei predestinarii, care este oferita ca o explicatie pentru doctrina biblica a predestinarii… voi spune acum… imi dau cartile pe fata… desi stiu ca este foarte atractiva pentru multe persoane… eu nu cred ca aceasta doctrina explica predestinarea. Eu cred ca o neaga. Este fundamental o negare a conceptului biblic. Acum, de ce spun asta, va trebui sa lasam pana data viitoare pentru a vedea cand vom continua straduintele noastre cu doctrina predestinarii.

Concluzie

Tu ai o doctrina a predestinarii? Cat de mult te-ai gandit la aceasta? Cat de adanc ai cautat invatatura biblica a alegerii? Este aceasta oare un lucru pe care mai degraba l-ai ignora si nu te-ai ocupa de el? Este aceasta ceva, pentru tine, care arunca o umbra asupra bunatatii si dreptatii lui Dumnezeu? Este un lucru care te tulbura, un lucru greu? Ei bine, daca oricare dintre aceste lucruri este adevarat pentru tine, sper ca vei continua sa privesti la aceasta doctrina si vei sapa cat mai adanc vei putea pentru ca daca nu e nimic altceva de castigat din studiul acestei doctrine, este o doctrina care ne forteaza sa privim mai indeaproape la caracterul lui Dumnezeu si la propria noastra stare de pacat. Eu sincer nu cred ca putem petrece prea mult timp studiind caracterul lui Dumnezeu. Eu nu cred ca putem avea o intelegere prea dezvoltata a harului lui Dumnezeu. Nu cred ca putem avea vreodata o vedere exagerata asupra maretiei lui Dumnezeu. Nici nu pot crede ca va fi daunator pentru noi sa exploram adancimile slabiciunii noastre umane. Si cum ma gandesc ca practic toate erorile care contamineaza biserica si doctrina sa se inrudesc cu una sau doua erori. Fie o subestimare a maretiei lui Dumnezeu, fie o supraestimare a maretiei omului. Autor R.C. Sproul