“Nimic nu este mai dificil, mai periculos şi cu un final mai nesigur decât să încerci schimbarea ordinii lucrurilor.” Niccolo Machiavelli
In ultimul timp am observat un fenomen care devine tot mai accentuat in bisericile din diaspora, fenomen determinat intr-o anume masura tocmai de tensiunea progresului. Puternic influentata de cultura eclesiala americana, biserica romaneasca, sau mai bine spus membrii ei fac tot mai greu fata la imensa presiune a asimilarii. Stim cu totii ca in mentalitatea multor romani, tot ce scot americanii pe piata este demn de urmat intocmai si grija de a filtra si cerceta orice lucru nu exista in ei absolut deloc. La cealalta extrema sunt cei care condamna absolut tot ce provine din mediul american, fara a arata nici macar intentia de a analiza mai intai lucrul respectiv, oricare ar fi fost el. Primii nu vor sa cerceteze, ultimii refuza sa pastreze ce este bun. Adevarul este desigur undeva la mijloc! Nu tot ce vine de la americani este pozitiv si demn de emulat, dar am face o la fel de mare greseala sa credem ca nimic nu merita luat de la ei. Nu stiu daca sintagma : ” Ca romanul nu-i niciunul! ” este menita sa sublinieze inteligenta noastra fenomenala ca popor, sau are mai degraba o conotatie peiorativa. Cert este ca ne credem mai capabili si mai descurcareti, ca natiune decat ceilalti din jurul nostru. Fenomenul este atat de pronuntat incat s-a materializat prin aparitia unei adevarate prapastii cultural-generationale. De o parte si de alta a frontului lupta cu aceeasi dedicare si acelasi patos doua generatii, una pro si cealalta anti americana, si desi sunt intr-un antagonism desavarsit, in mod paradoxal ambele tabere pot primi acelasi diagnostic. Cei care se apara de nou, de strain, regresand spre trecut, sunt in aceeaşi conditie neurotica ca si cei ce se identifica cu noul, fugind de trecut. Singura deosebire este ca unii se instraineaza de trecut, iar ceilalti – de viitor. Amandoua taberele fac, în principiu, acelasi lucru: isi salveaza ingustimea constientului, in loc sa lase conflictul contradictiilor sa izbucneasca, sfaramand totul, spre a-si construi apoi o stare de constienta de nivel mai inalt si cu orizont mai larg. Asimilarea este iminenta, cel putin asta este norma in istorie, dar destabilizarea poate fi evitata. Nu va cere nimeni toleranta, poate este un cuvant prea mare in acest context… dar macar de-ati avea putin tact!
