”Nu e greu să găseşti adevărul, e greu să ai dorinţa de a-l găsi.” Nicolae Iorga
Adevăr sau adevărata este acea propoziție sau înlănțuire de propoziții al cărui sau al căror conținut poate fi verificat și confirmat prin observație, prin experiență, sau prin demonstrație logică, matematică sau numai discursiv argumentată.
Pentru a răspunde la întrebarea ce este adevărul? trebuie să deosebim :
A. Ceea ce noi spunem că este adevărat sau fals: cui atribuim noi calitatea de a fi adevărat ? care este natura realităţilor cărora le dăm consimţământul nostru şi le numim adevărate ? propoziţii ; credinţe ; gânduri şi opinii ; dar cu siguranţă nu răscrucile, caz în care raţiunea noastră judecă şi alege.
Adevărul pare atunci să se exprime în limbă şi să nu existe în afara ei ; astfel, să spunem despre ceva că este adevărat înseamnă să facem literalmente adevărul.
B. Mijloacele de distingere între adevărat şi fals şi de a califica ceva ca fiind adevărat sunt : raţiunea (gândirea), înţelegerea, legile logicii etc.
În consecinţă putem propune următoarele distincţii :
1. Adevărul material, care reprezintă corespondenţa între ceea ce este şi judecata care a dus la enunţarea sa în propoziţie : această corespondenţă este confirmată de experienţă. Dar natura acestui tip de adevăr este variabilă, pentru că acesta poate fi un adevăr obiectiv, relativ, subiectiv, etc., după teoria cunoaşterii care îl susţine (realism, relativism, criticism, etc).
2. Adevărul formal, care reprezintă validitatea concluziilor unui sistem ipotetico-deductiv, apărute prin intermediul regulilor de deducţie aplicate unor postulate şi axiome admise. Acest tip de adevăr nu depinde de conţinutul propoziţiilor (vezi articolul logică) şi depinde de acordul său cu înţelegerea. În acest caz, adevărul este un adevăr de corespondenţă şi este prioritar pentru că nu depinde de experienţă.
Acest ultim punct permite introducerea unei noţiuni : adevărurile pur formale sunt denumite adevăruri analitice. Adevărurile care se trag din experienţă sunt denumite adevăruri sintetice: Les vérités tirées de l’expérience sont quant à elle des vérités synthétiques, pentru că noi legăm termenii pe care îi presupunem a aparţine unor fiinţe, a căror existenţă este contingentă.
3. Adevărul metafizic care, se bazează în condiţiile sale pe ipoteza existenţei unui sistem de referinţă ontologic în fiinţa oricărei persoane. În acest caz, distingem adevărul absolut şi adevărul relativ.
4. Adevărul unei credinţe sau a unei opinii, care reprezintă veridicitatea unei propoziţii care se acord cu un ansamblu de credinţe care existau înaintea sa. Acest tip de adevăr este denumit adeseori adevăr coerent.
Adevărul cu primul sens a fost definit de către Aristotel în Despre Interpretare, operă în care el analizează formarea propoziţiilor logice, adică părţile de discurs susceptibile de a fi adevărate sau false. O propoziţie este adevărat când în ea se spune despre ceva că este ceea ce este sau că nu este ceea ce nu este. Este falsă când în ea se spune despre ceva că este ceea ce nu este sau că nu este ceea ce este. Acest tip de adevăr se mai numeşte adevăr corespondent şi este folosit cu referire la cercetările ştiinţifice. Această concepţie este foarte realistă, pentru că noi spunem despre propoziţia pisica este pe covor că este adevărată deoarece ea este pe covor şi nu invers. Read the rest of this entry »
În contextul cultural contemporan se observă o tendință foarte clară de a exalta tot ceea ce este uman și de a diminua tot ceea ce este divin. Chiar și în cercurile evanghelice pare foarte atractivă perspectiva unui Dumnezeu care este parcă doar unul dintre noi, ca și cum El ar fi doar un simplu colaborator în aceasta dramă în desfășurare pe care o numim viață. Astfel am reușit să pierdem în teologia contemporană sensul plenar al omniprezenței, omniscienței, omnipotenței, aseității, imuabilității și sfințeniei lui Dumnezeu. Concepte ca : măreția, splendoarea, supremația, suveranitatea și domnia Lui, au devenit abstracte. Dumnezeul prezentat de Scripturi ca fiind în control absolut asupra creației, care Își va îndeplini agenda în cele mai mici detalii, care conduce istoria fără nici un eșec și care în planul Său de răscumpărare are în primul rând în vedere onoarea numelui Său, un Dumnezeu din care prin care și pentru care sunt toate lucrurile, este tot mai străin și mai îndepărtat de accepția generală a creștinismului contemporan. Mulți sunt convinși că o astfel de prezentare a lui Dumnezeu pune în pericol înțelegerea responsabilității umane, însă Scriptura accentuează atât suveranitatea lui Dumnezeu cât și responsabilitatea umană, prima nefiind nici într-un caz motiv de-a o exclude pe cea de-a doua. Este interesant cum sacrificăm în numele intereselor religioase adevărul și cum suntem mai preocupați de ce-ar putea gândi unii adepți decât ce gândește Dumnezeu pe care culmea! nu uităm niciodată să-L invocăm în serviciile de închinare. De frică ca nu cumva adevărul să insulte pe cineva, am ajuns să insultăm adevărul. Cred că este foarte interesantă și ar fi util să adăugăm aici afirmația lui Dostoievski : ”Adevărul adevărat este întotdeauna neverosimil, ai ştiut acest lucru? Ca să faci adevărul să pară verosimil, e nevoie neapărat să-i mai adaugi şi puţină minciună.” Niciodată, prezentând doar o parte din adevăr nu vom sluji intereselor adevărului, cum de altfel, într-un mod asemănător, niciodată nu vom sluji interesele Evangheliei prezentând-o doar parțial.
