REFLECŢII

Nuanţe in Teologie şi Filosofie

Posts Tagged apologetica

Taina Întrupării – Divinitatea şi Umanitatea lui Hristos

Dec 23

Posted by Chris in Apologetica, Reflectii, Teologie | 1 Comment

Cum poate o persoană să aibă o natură divină şi una umană în acelaşi timp în felul în care credem că a avut Isus Hristos? Una din marile crize din Creştinismul evanghelic de astăzi este lipsa de înţelegere vis a vis de persoana lui Hristos. Aproape de fiecare dată când privesc un canal de televiziune creştin aud unul din crezurile clasice ale credinţei creştine fiind negat în mod muşamalizat, neştiut şi involuntar. Şi de sigur că parte din motiv este că pentru noi e aşa de dificil să înţelegem cum se poate ca o persoană să aibă două naturi. Mă întrebi pe mine „Cum?” Nu ştiu cum; eu ştiu doar că Isus este o persoană cu două naturi. Cum se poate aceasta? Cu mult timp înaintea a fost o natură umană care era o a doua persoană a Trinităţii. Aici cea de-a doua persoană a Trinităţii, Dumnezeu din Dumnezeu, Dumnezeu Insuşi, a putut să ia asupra Sa o natură umană. Nici o persoană umană nu ar putea inversa procesul şi să-şi asume o natură divină. Eu nu pot adăuga divinitate umanităţii mele. Aceasta nu este ca şi când Hristos s-ar fi schimbat din divinitate în umanitate. Aceasta aud eu cam tot timpul. Aud că a fost acest mare Dumnezeu veşnic care deodată s-a oprit din a mai fi Dumnezeu şi a devenit om. Aceasta nu este ceea ce învaţă Biblia. Persoana divină a luat asupra Sa o natură umană. Noi nu putem pricepe de fapt misterul acestui lucru. Însă este exprimabil, cu siguranţă, faptul că Dumnezeu, cu puterea Sa, îşi poate adăuga o natură umană şi să o facă în aşa fel încât să unească cele două naturi într-o singură persoană.

Cel mai important conciliu din istorie referitor la aceasta, a cărui decizie a stat în picioare pentru secole ca model al creştinismului ortodox şi este îmbrăţişat de luterani, prezbiterieni, metodişti, romano-catolici, baptişti – de fapt de fiecare ramură a creştinismului – este Conciliul de la Calcedon. Acesta a fost ţinut în anul 451, în care biserica şi-a mărturisit credinţa sa despre Isus în acest fel: Ei au afirmat: “Noi credem că Isus este “verus homus, verus Deus“ – într-adevăr om, într-adevăr Dumnezeu.” Apoi  au continuat să pună graniţe despre cum ar trebui să gândim noi despre felul în care aceste două naturi se raportează una faţă de cealaltă. Ei au spus că aceste două naturi sunt într-o unitate perfectă, fără amestecare, diviziune, confuzie sau separare. Când ne gândim la Întrupare, noi nu vrem să amestecăm cele două naturi şi să gândim faptul că Isus avea o natură umană divinizată sau o natură divină umanizată. Le putem distinge, însă nu le putem separa deoarece ele există în unitate perfectă. Read the rest of this entry »

Tags: , , ,

Adevărul – Cupola Existenţei (II)

Dec 16

Posted by Chris in Apologetica, Reflectii, Teologie | No Comments

173895907_64fb28d3c4Leit motivul acestei scrisori, este fara indoiala adevarul, astfel in doar patru versete intalnim cuvantul de cinci ori. Adevarul trebuie sa biruie, adevarul trebuie sa domine, suntem chemati sa traim in adevar. Haideti sa vedem de ce?
1. Mai intai adevarul ne uneste, ne leaga impreuna.
Versetul 1 : “Presbiterul (Sau: bătrînul.) către aleasa Doamnă şi către copiii ei, pe cari -i iubesc în adevăr – şi nu numai eu, ci toţi cei ce cunosc adevărul,” Cu alte cuvinte, ce spune Ioan aici este ca ceea ce ne conecteaza este adevarul. Nu vreo denominatie sau vreo nebuloasa spirituala, ci adevarul, adevarul revelat ne leaga in cunostinta comuna si increderea in El. Cunoscand adevarata Evanghelie a mantuirii numai prin har, ne vom intoarce de la pacat inspre Hristos, Dumnezeul intrupat, care a trait o viata sfanta, fara de pacat, a murit o moarte substitutiva, a fost ridicat din mormant in mod real, fizic, S-a inaltat la ceruri unde mijloceste pentru noi si unde ne va duce in ziua aceea glorioasa. Acesta este motorul Evangheliei Adevarului. Asta ne conecteaza. Ioan se numeste pe sine insusi Prezbiterul sau batranul, autoritatea lui neputand fi contestata, acest titlu conferindu-i greutate si respect.

Destinatara scrisorii este o anume aleasa Doamna. ( eklekte – aleasa). Doctrina alegerii a ajuns sa fie una dintre cele reprimate si nebagate in seama doctrine. Nu ne place nici sa o pomenim, desi este de necontestat faptul ca in Noul Testament credinciosii sunt alesi.

Ef 1:4,5 “In El, Dumnezeu ne -a ales înainte de întemeierea lumii, ca să fim sfinţi şi fără prihană înaintea Lui, dupăce, în dragostea Lui, ne -a rînduit mai dinainte să fim înfiaţi prin Isus Hristos, după buna plăcere a voiei Sale”

1Tesaloniceni 1:4 “Ştim, fraţi prea iubiţi de Dumnezeu de alegerea voastră.”

Tit 1:1 “Pavel, rob al lui Dumnezeu, şi apostol al lui Isus Hristos, potrivit cu credinţa aleşilor lui Dumnezeu şi cunoştinţa adevărului, care este potrivit cu evlavia.”

1 Pet 1:1 “Petru, apostol al lui Isus Hristos, catre alesii care traiesc ca straini imprastiati prin Pont, Galatia, Capadocia, Asia si Bitinia”

Iuda 1;2 “ Iuda, rob al lui Isus Hristos, şi fratele lui Iacov, către cei chemaţi, cari sînt iubiţi în Dumnezeu Tatăl, şi păstraţi pentru Isus Hristos: îndurarea, pacea şi dragostea să vă fie înmulţite.”

Nu exista ezitari in referintele vis a vis de credinciosi ca fiind cei alesi.

Insusi Iisus spunea in Matei 24:22 “Şi dacă zilele acelea n’ar fi fost scurtate, nimeni n’ar scăpa; dar, din pricina celor aleşi, zilele acelea vor fi scurtate.”

Luca 18:7 “Şi Dumnezeu nu va face dreptate aleşilor Lui, cari strigă zi şi noapte către El, măcar că zăboveşte faţă de ei ?”

Nu este acesta un lucru formidabil? Am fost alesi spre mantuire de Insusi Dumnezeu, inca inainte de intemeierea pamantului, in mod individual chiar.

chris-signature
Read the rest of this entry »

Tags: , , ,

Adevărul – Cupola Existenţei (I)

Dec 15

Posted by Chris in Apologetica, Reflectii, Teologie | No Comments

As vrea sa ne oprim de data asta la un bloc de text pe care il gasim in a doua epistola a Sfantului Apostol Ioan, de la versetul 1 pana la versetul 4;  2 Ioan 1-4

173895906_c9f48f6277“1.Presbiterul (Sau: bătrînul.) către aleasa Doamnă şi către copiii ei, pe cari îi iubesc în adevăr – şi nu numai eu, ci toţi cei ce cunosc adevărul, 2.pentru adevărul acesta care rămîne în noi, şi care va fi cu noi în veac:

3.Harul, îndurarea şi pacea să fie cu voi din partea lui Dumnezeu Tatăl, şi din partea Domnului Isus Hristos, Fiul Tatălui, în adevăr şi în dragoste!

4.M’am bucurat foarte mult cînd am aflat pe unii din copiii tăi umblînd în adevăr, după porunca pe care am primit -o dela Tatăl.”

Sfantul Apostol Ioan scrie aceasta “carte postala”, subliniind prioritatea absoluta a trairii in adevar. Este un mesaj si o chemare mareata, pentru ca lumea este in final impartita in doua mari categorii : Cei ce cunosc adevarul si cei ce traiesc inselati. Aceasta invitatie nu este insa una solitara, ea fiind un ecou al celorlalte chemari si indemnuri ale intregii Scripturi. Ceea ce-l motiveaza pe Ioan, pare sa fie prezenta invatatorilor si doctrinelor false. Acesti invatatori falsi umblau din loc in loc si abuzand de ospitalitatea crestinilor, se alipeau de biserici, unde castigau adepti, otravind Trupul lui Hristos. Uitati-va la versetul 7 : “Căci în lume s’au răspîndit mulţi amăgitori…”

Versetele 10-11 : “Dacă vine cineva la voi, şi nu vă aduce învăţătura aceasta, să nu -l primiţi în casă, şi să nu -i ziceţi: ,,Bun venit!” Căci cine -i zice: ,,Bun venit!” se face părtaş faptelor lui rele.”

Scrisoarea aceasta este foarte clara in a ne instrui sa traim in adevar, evitand orice legatura sau asociere cu cei mincinosi si inselatori, pentru ca nimic nu ameninta biserica mai puternic decat invatatura falsa. Poate spuneti: ” Eu nu primesc pe nimeni, si nu am nimic de-a face cu invatatorii despre care vorbesti! ” Atentie insa! Acesti oameni nu mai au nevoie de gazduirea noastra. Sunt destul de bogati sa stea doar la hotel, insa tehnologia ii ajuta sa intre in casele noastre, si trebuie sa fim foarte atenti, pentru ca nu tot ce se emite pe posturile de radio sau televiziune, crestine, este o invatatura potrivita cu adevarul. Adevarul nu este slujit, nu este onorat, nu este ajutat in nici un fel de cei care-l neaga sau il evita. Invatatura sanatoasa este motorul evangheliei crestine, ea fiind de fapt si testul suprem al partasiei noastre. – Ne unim cu cei aflati in adevar si ne separam de cei ce nu sunt in el.

Ioan trage un semnal de alarma, pentru ca ne inecam in invataturi straine. Biserica nu mai are discernamant, suferind parca de versiunea spirituala a SIDA. Suntem asaltati cu carti, articole, cd-uri, dvd-uri, emisiuni si nu intelegem ca succesul mesagerului nu garanteaza veridicitatea mesajului. Am ramas vulnerabili ca biserica, pentru ca ne lipseste angajamentul vis a vis de adevarul divin. Biserica este ignoranta din punct de vedere doctrinar si aceasta ignoranta a deschis larg usa pentru orice prezentare si interpretare eronata.

In cartea sa ” Transformarea Religiei Americane”, Alan Wolfe – un secularist ateu american celebru, evalueaza miscarea evanghelica. Este o carte scrisa de fapt nu pentru evanghelici, ci pentru oamenii de teapa lui, speriati ca “dreapta crestina” ar putea reveni in forta si va cuceri din nou societatea americana. Alan Wolfe scrie astfel: “Nu aveti nici un motiv de ingrijorare cu privire la evanghelici. Nu trebuie sa va fie frica de ei, pentru ca intr-un efort masiv de a ramane relevanti, isi abandoneaza toate traditiile si doctrinele.” Suna trist dar este adevarat!

Os Guiness scrie si el in una din cartile sale: “In efortul de-a deveni relevanta, biserica a devenit irelevanta. Decisa sa se redefineasca in spatiul cultural, pentru a fi pe placul societatii, biserica a devenit incapabila sa o mai confrunte.”

Se pare deci ca biserica secolului al XXI-lea este intr-o cadere ametitoare, abandonandu-si traditiile si doctrinele, rupand astfel legaturile cu teologia si adevarurile esentiale crestinismului. Am ajuns sa mergem in aceeasi directie cu lumea, plutind in deriva pentru ca ne-am rupt de propriul trecut. Cred ca o rugaciune si o urare potrivita pentru noi toti in noul an ar fi sa continuam sa luptam plini de pasiune pentru adevar, traind in adevar, iubind in adevar, fiind credinciosi adevarului. Va urma.

chris-signature

Tags: , ,

Invierea sub lupa istoriei (IV)

Dec 5

Posted by Chris in Apologetica, Reflectii, Teologie | No Comments

sunriseEste oare admis faptul  că urmaşii timpurii ai lui Hristos au fost cu toţii convinşi că El a înviat din morţi, sau este plauzibila presupunerea că au fost victimele unei amăgiri? Trebuie să ne amintim că mărturia martorilor oculari declară că Hristos a înviat a treia zi; şi putem astfel să justificăm credinţa imediată. Dar, atunci, este trupul mort al lui Isus stand în mormânt! Cum s-ar putea ca întreaga grupare a acelor oameni să fie aşa de înşelaţi într-o chestiune aşa de importantă cu mijloacele testării adevărului la îndemâna lor? De aici, este admis în mod comun că mormântul era gol. Însă există acea mărturie inatacabilă a martorilor oculari că apariţiile au început în ziua a treia: şi faptul egal de asigurat (Romani 6:4; 1 Corinteni 15:4), că trupul a fost aruncat pe o movilă dar că acesta era un mormânt veritabil. Aşa că mormântul gol încă ne mai priveşte. Dacă Hristos nu a înviat, cum se face că mormântul este gol? Aici este dificultatea de vârf pe care toată ingeniozitatea întregii şcoli critice moderne nu a putut să o explice. A fost mormantul golit de proprii urmaşi ai lui Hristos? Aceasta are fi fost o impostură, şi scepticii dispreţuiesc un astfel de mijloc: ba mai mult, ipoteza că apostolii au fost impostorii a fost deja lăsată deoparte (în paragraful anterior). A fost atunci golit acesta de duşmanii săi? Cât de curând ar fi fost produs trupul, atunci, pentru a confrunta şi a confunda o erezie atât de repede crescând! Sau dacă aceasta nu era posibil, cât de curând ar fi fost adusă înainte dovada copleşitoare a mutării trupului! Atunci cum a fost golit mormântul? Să spunem că Isus nu a fost chiar mort, şi că a reveni din leşin, el însuşi s-a furişat din mormânt? Aceasta era ipoteza lui Schleiermacher. Aceasta nu numai că este în directă contradicţie cu mărturia martorilor oculari (1 Corinteni 15:3; 2 Corinteni 5:15; Romani 15:9, etc.), care afirmă explicit că Hristos a murit; dar aceasta a fost simţită de toţi liderii gândirii sceptice  ca fiind inadecvată ca explicaţie. Strauss însuşi şi-a spus judecata asupra acesteia. Aceasta nu numai că pune o pată ruşinoasă pe caracterul moral al Domnului nostru, ci este în sine plina de absurditate. „Ar fi fost imposibil astfel să se greşească un om rănit, murind din epuizare, pentru Mesia aşteptărilor evreilor, sau ca mai apoi să se amplifice aceasta într-o înviere din morţi”. Un muribund în ascunziş, centrul vieţii creştine! Aceasta umple entuziasmul şi curajul in faţa morţii a fondatorilor Bisericii! Pe lângă toate, ipoteza îi face pe apostoli ori ticăloşi ori nebuni, nici una nefiind, după cum admit scepticii, cu adevărat  posibilă. De aici, ei înşişi se unesc cu noi în a cataloga ca absurd acest vis al lui Schleiermacher. Încă o dată, deci, cum am putea justifica mormântul gol? Noi nu riscăm nimic în a afirma că acest singur fapt este destructiv faţă de toate teoriile învierii lui Hristos care au fost începute în efortul  de a se scăpa de realitatea sa. Acel mormânt gol este de ajuns pentru a se putea fonda Creştinismul pe el. Read the rest of this entry »

Tags: , , ,

Invierea sub lupa istoriei (III)

Dec 4

Posted by Chris in Apologetica, Reflectii, Teologie | No Comments

sunriseNotaţi apoi în al treilea rând că această mărturie (aşa cum a fost deja arătată) nu era doar absolut convingătoare pentru apostolul Pavel, ci era aşa şi faţă de întregul grup de creştini. Pavel nu numai că şi-a bazat adevărul întregului Creştinism pe adevărul acestei mărturii, şi şi-a bazat conversia lui pe aceasta, ci şi toţi creştinii. El nu putea conta pe toţi cititorii săi că sunt la fel de ferm convinşi de acest fapt aşa cum era el. Către corinteni, galateni, romani – aceasta este dogma Creştinismului. Când Pavel doreşte să-şi dovedească apostolia sa corintenilor sau galatenilor lui nu îi este teamă să o bazeze pe faptul astfel admis al învierii lui Hristos (1 Corinteni 9:1; Galateni 1:1): când el vrea să facă justificarea noastră să pară sigură pentru romani, el face apel la învierea lui Hristos în dovedirea ei (Romani 4:24, 25). Acestea sunt doar exemple ale practicii lui. Atât aluziile propuse cât şi cele incidentale sunt făcute faţă de Înviere în toate aceste patru epistole în minţile cititorilor lui. Ori de câte ori el le scrie corintenilor, galatenilor sau romanilor, aceasta este la fel de adevărată. Luaţi în considerare forţa acestui lucru. În unele din aceste biserici, trebuie să ne reamintim, erau disensiuni, diviziuni, partide îmbrăcate într-o ostilitate amară împotriva unii altora, partide cu negare insolentă a apostoliei, sau care renunţau la conducerea lui Pavel. Cu toate acestea toate partidele credeau în învierea lui Hristos: Pavel poate face apel la toţi să accepte o doctrină bazată pe aceasta. Oponenţilor lui cei mai amari el le va dovedi apostolia lui prin revendicarea faptului că l-a văzut pe Domnul cel înviat. Este clar, deci, că învierea lui Hristos era considerată în zilele lui Pavel drept o doctrină primordială, universală şi esenţială pentru Creştinism.

Din nou, unii din cititorii lui Pavel au fost departe de a fi simpli creduli. Era o partidă în biserica din Corint, de exemplu, care, cu toate instinctele criticismului filozofic modern, revendica dreptul de a încerca pe baza raţiunii doctrinele supuse acceptării lor. Ei nu puteau accepta o astfel de absurditate cum era învierea trupurilor acelora care au adormit în Domnul: „Dacă morţii învie, cu ce trup vor învia ei?” era doar un argument din cercetările lor. Aceeaşi clasă de dificultăţi în privinţa învierii oamenilor, cum ar începe în vremurile moderne în cercetările oamenilor de ştiinţă, era în mod evident înaintea minţilor lor. Cu toate acestea ei credeau ferm în învierea lui Hristos. Când Pavel vrea să  argumenteze cu ei în privinţa învierii lor, el îşi bazează argumentul său pe fundamentul comun al învierii lui Hristos. Este clar, deci, că credulii nesocotiţi nu vor justifica acceptarea universală a acestei doctrine: oameni capabili şi mai mult decât doritori să aplice testele critice faţă de evidenţă erau credincioşi fermi în aceasta. Read the rest of this entry »

Tags: , , ,

Invierea sub lupa istoriei (II)

Dec 3

Posted by Chris in Apologetica, Reflectii, Teologie | No Comments

sunriseAm nota, dar, în primul rând, că Pavel revendică a fi el însuşi un martor ocular al unui Hristos înviat. După ce afirmă ca un fapt că Hristos a înviat din morţi şi enumeră variatele Sale apariţii la urmaşii Săi, el adaugă: „După ei toţi, ca unei stârpituri, mi s-a arătat şi mie” (1 Corinteni 15:8). Şi din nou, el îşi bazează apostolia sa pe această vedere spunând (1 Corinteni 9:1), „Nu sunt eu apostol? N-am văzut eu pe Isus, Domnul nostru?” „Vederea” Lui a Domnului Isus a fost, prin urmare, de un aşa fel încât ea a constituit o chemare la apostolie. Aceasta nu a fost, deci, o simplă vedere a lui Isus înaintea crucificării Lui: aşa cum este dovedit din faptul că după toate apariţiile pe care le-a binevoit El după învierea Sa către urmaşii Săi, că Pavel l-a văzut (1 Corinteni 15:8). Rămâne adevărat, atunci, că Pavel revendică a fi un martor ocular al faptului că Hristos a înviat. Nu este de ajuns să spunem că Pavel revendică să fi avut doar o „teofanie” cum şi era – o „vedere” a duhului viu al lui Hristos, care nu ar implica învierea trupului Său. Aşa cum a indicat cu mult timp în urmă Bevschlag, că întregul argument din 1 Corinteni 15 fiind desemnat să însemne o dovadă a învierii trupeşti pentru credincioşi de la învierea lui Hristos, necesită ideea ca Pavel, ca şi ceilalţi martori aduşi ca dovadă, să fi văzut pe Hristos în trup. Nici nu este dificil să determinăm când revendică Pavel că l-a văzut pe Hristos: aceasta este admis de tot ceea ce a fost această „vedere” care a produs conversia lui şi l-a chemat la apostolie. Conform cu Galateni 1:19 ambele chemări erau simultane.
Trasând astfel conversia sa şi bazând apostolia lui pe învierea lui Hristos, nu este ciudat faptul că Pavel nu a putut să-şi menţină epistolele sale de la a fi zburlite cu însemne ale intensei sale convingeri a faptului Învierii. Comparaţi de exemplu Romani 1:4; 4:24, 25; 5:10; 6:4, 5, 8-11, 13; 7:4; 8:11, 34; 10:7,9; 15:9. Nu putem dar nega fără a fi ridicoli, faptul că Pavel era pe deplin convins că el l-a văzut pe Isus cel înviat, şi însăşi scepticii se simt forţaţi să admită acest fapt.

Ce să facem dar cu această revendicare a lui Pavel de a fi un martor ocular? Să declarăm „vederea” sa că nu a fost una reală, ci o viziune înşelătoare? Pavel s-a gândit la aceasta în întregime şi ca o vedere. Însă ni se spune că lui Pavel i s-a dat să aibă viziuni – că el era de fapt din acel temperament spiritual entuziast – ca Francis de Assisi de exemplu – care nu distinge între ideile obiective vi şi faptele externe. Dar în timp ce trebuie admis faptul că Pavel a văzut viziuni, tot criticismul sobru trebuie să nege în întregime că el era un vizionar. Renunţând la faptul că chiar şi viziunile lui Pavel erau comunicate în mod exterior lui şi nu erau proiecţii ale unei imaginaţii bolnave, precum şi toată discuţia generală a elementelor caracterului lui Pavel, această ipoteză vizionară este zdrobită de simplul fapt că Pavel ştia diferenţa dintre „vederea” sa a lui Isus şi viziunile sale, şi enunţă distincţia dintre ele în mod tăios. Această „vedere” a fost, aşa cum el însuşi ne spune, ultima dintre ele; şi singura viziune prin care principiile oponenţilor noştri pot fi atribuite lui, acea înregistrată în 2 Corinteni 12 este descrisă de Pavel într-o asemenea manieră încât să facă contrastul foarte puternic dintre confidenţa sa în această „vedere” şi incertitudinea sa faţă de ceea ce i s-a întâmplat atunci. De sigur, nu se poate face nici un apel corespunzător faţă de istoria „falsă” a Faptele Apostolilor; dar, dacă se încearcă, este suficient să spunem că conform cărţii Faptele Apostolilor, Pavel l-a văzut pe Isus după această vedere a 1 Corinteni 15; dar că aceasta era într-o transă (Fapte 22:18 şu), şi în ciuda acesteia vederea din 1 Corinteni 15 era „ultima” dată când a fost văzut Isus. Cu alte cuvinte, Pavel atrage încă o dată o distincţie strictă între „viziunile” şi această „vedere” a sa. Read the rest of this entry »

Tags: , , ,

Invierea sub lupa istoriei (I)

Dec 1

Posted by Chris in Apologetica, Reflectii, Teologie | No Comments

sunriseEste oarecum o chestiune dificilă să faci distincţia dintre faptele şi relatările creştine. Doctrinele Creştinismului sunt doctrine doar pentru că ele sunt fapte; iar faptele Creştinismului devin doctrinele sale cele mai indispensabile. Întruparea Dumnezeului veşnic este în mod necesar o dogmă: nici un ochi uman nu ar putea mărturisi plecarea Sa faţă de starea omului, nici o limbă umană nu putea aduce mărturie despre aceasta ca un fapt. Şi totuşi, dacă aceasta nu ar fi un fapt, credinţa noastră este în zadar, noi suntem încă în păcatele noastre. Pe de altă parte, Învierea lui Hristos este un fapt, un caz extern din cadrul cunoaşterii oamenilor pentru a fi stabilit de mărturia lor. Şi totuşi, aceasta este doctrina cordială a sistemului nostru: de aceasta atârnă toate celelalte doctrine ale noastre.
Au existat unii care, într-adevăr, au refuzat să admită importanţa esenţială a acestui fapt pentru sistemul nostru; şi chiar un critic atât de considerabil ca şi Keim s-a anunţat pe sine ca susţinător al acestui punct de vedere. Strauss a văzut, totuşi, cu ochi mult mai clari, declarând într-adevăr faptul învierii lui Hristos ca fiind „epicentrul, inima reală a Creştinismului”, pe care stă sau cade adevărul său. Faţă de acestea, totuşi, un gânditor mai bătrân şi mai profund decât Strauss a mărturisit din abundenţă cu mult timp în urmă. Scepticul modern nu face nimic decât să repete cuvintele apostolului Pavel. Dar scepticul modern trebuie să fie debarasat de învierea lui Hristos. Acesta a recunoscut necesitatea şi şi-a aplecat toate energiile în strădanie.
Însă urmaşii Salvatorului au recunoscut şi ei suprema importanţă a acestui fapt; şi înregistrările Creştinismului conţin o masă de dovezi pentru aceasta, de o varietate şi putere atât de convingătoare încât dilema faimosului Hume1 se dă îndărăt pe capul său. Este mult mai improbabill că legile mărturiei ar trebui să fie pe departe puse separat, încât o astfel de mărturie să fie greşită, decât ca legile naturii să fie puse separat şi ca un om să învie din morţi. Însăşi oponenţii revelaţiei fiind ei înşişi martori, mărturia cărţilor istorice ale Noului Testament dacă mărturia martorilor oculari este suficient de amplă pentru a stabili aceasta, pentru ei, un fapt absolut de zdrobitor. Este admis aproape universal faptul că Evangheliile conţin mărturie pentru învierea lui Hristos, care, dacă stă in picioare, dovedeşte faptul; şi dacă Hristos a înviat din morţi, tot motivul şi toată posibilitatea negării oricărui fapt supranatural al Creştinismului sunt înlăturate pentru totdeauna. Read the rest of this entry »

Tags: , ,

Mormonii – Perspectiva Teologica (II)

Oct 26

Posted by Chris in Apologetica, Interesant, Reflectii, Teologie | No Comments

DUMNEZEUL BIBLIEI

De pe paginile Sfintelor Scripturi vine completa infirmare a Mormonismului. Dacă cineva nu greşeşte la toate capitolele doctrinei creştine dar greşeşte la cel cu privire la Persoana şi Natura lui Dumnezeu, această greşeală este îndeajuns de gravă încît mîntuirea respectivului şi viaţa lui veşnică să fie pusă la îndoială. Pot să aibe o doctrină corectă a sfinţeniei sau a preoţiei, dar dacă nu acceptă doctrina biblică a Dumnezeirii, atunci tot sistemul lor doctrinar este fals. Biblia le spune mormonilor în termeni pe care nimeni nu-i poate înţelege greşit, următoarele:

“Ascultă, Israele! Domnul Dumnezeul nostru, este singurul Domn” (Deuteronomul 6:4) ! (Unul singur!)

“Aşa vorbeşte Domnul, Împăratul lui Israel şi Răscumpărătorul lui, Domnul oştirilor: ‘Eu sînt Cel dintîi şi Cel de pe urmă, şi afară de Mine, nu este alt Dumnezeu… Nu vă temeţi şi nu tremuraţi; căci nu ţi-am vestit şi nu ţi-am spus Eu de mult lucrul acesta? Voi îmi sînteţi martori! Este oare alt Dumnezeu afară de Mine? Nu este alta Stîncă; nu cunosc o alta” (Isaia 44:6,8).

“Eu sînt Domnul, şi nu mai este altul, afară de Mine nu este Dumnezeu: Eu te-am încins, înainte ca tu să Mă cunoşti… Întoarceţi-vă la Mine, şi veţi fi mîntuiţi toţi cei ce sînteţi la marginile pămîntului! Căci Eu sînt Dumnezeu şi nu altul” (Isaia 45 : 5, 22 )

“Deci, cît despre mîncarea lucrurilor jertfite idolilor, ştim că în lume un idol este tot una cu nimic, şi că nu este decît un singur Dumnezeu. Căci chiar dacă ar fi aşa numiţi ‘dumnezei’, fie în cer fie pe pămînt (cum şi sînt în adevăr mulţi ‘dumnezei’ şi mulţi ‘domni’), totuşi pentru noi nu este decît un singur Dumnezeu,Tatăl de la care vin toate lucrurile şi pentru care trăim şi noi şi un singur Domn: Isus Hristos, prin care sînt toate lucrurile şi prin El şi noi” (1 Cor.8:4-6)

“Dar mijllocitorul nu este mijlocitorul unei singure părţi, pe cînd Dumnezeu este unul singur” (Galateni 3 : 20) “Căci este un singur Dumnezeu, şi este un singur mijlocitor între Dumnezeu şi oameni: Omul Isus Hristos” (1 Tim. 2:5).

Poziţia Bibliei afirmă că există doar un singur Dumnezeu adevărat. Oamenii pot să facă dumnezei din îngeri (2 Cor.11:14), lemn, metal sau din alte făpturi create, însă ei nu sînt Dumnezeu prin natură, ci numai falsuri, imitaţii ale Celui care este Originalul. Toţi aceşti închipuiţi dumnezei fac parte din Creaţie pe cînd adevăratul Dumnezeu nu poate fi o creatură, El fiind Creatorul tuturora. Apostolul Pavel ne informează că idolii nu înseamnă nimic şi că ei nu sînt “prin natura lor dumnezei” (Gal.4:8, din greacă) şi că sacrificiile şi închinarea adusă lor este în realitate adorare şi închinare demonilor (1 Cor.8:4-6 şi 10:19,20). Aici, Mormonismul păşeşte pe un teren periculos fiindcă nu admite că există doar un singur Dumnezeu adevărat, necreat şi veşnic iar învăţătura paveliană îl dezvăluie ca fiind un veritabil politeism. Că Dumnezeul adevărat este necreat şi existent din veşnicii Pavel ne-o spune din nou în Coloseni 1:17: “El este mai înainte de toate lucrurile (exista înainte de a se fi creat ceva – era Dumnezeu!) şi toate se ţin prin El”. Doar Dumnezeu putea să fie cel ce era mai înainte de creaţie şi mai ales doar prin Dumnezeu toate lucrurile create pot exista astăzi. Acela este Dumnezeul adevărat, nu o făptură oarecare, fie ea om sau altceva, care a avut un moment în care a început să existe, deci nefiind “mai înainte de toate lucrurile” ! Read the rest of this entry »

Tags: , ,

Mormonii – Perspectiva Teologica (I)

Oct 25

Posted by Chris in Apologetica, Interesant, Reflectii, Teologie | No Comments

“BISERICA LUI ISUS HRISTOS A SFINŢILOR DIN ULTIMELE ZILE” în mod normal cunoscută sub numele de “Biserica Mormonă” numără în zilele noastre mai mult de 4,2 milioane de membrii, sprijină mai bine de 29.000 de misionari peste hotare, iar conform numărului din martie 1976 al revistei “Utah Holiday”, are un venit brut de peste 3 milioane de dolari pe zi.

Mormonii sînt zeloşi, bine organizaţi şi chiar sinceri în propagarea religiei lor despre care ei susţin că este o credinţă creştină, de fapt singura credinţă creştină autentică a vremurilor noastre (vezi, ce spune “Test”-ul despre asftel de afirmaţii!). Mormonii afirmă că adevăratul Creştinism a fost virtualmente dispărut de pe pămînt cînd în 1820 Joseph Smith Jr., fondatorul Mormonismului şi principalul profet al organizaţiei a fost ales de către Dumnezeu pentru a restaura istorica religie creştină. “Profetul” Smith a descris întîlnirea sa cu Dumnezeu în următorii termeni care dezvăluie limpede atitudinea mormonă faţă de toţi ne-mormonii pe care cu dispreţ îi numesc neamuri.

“Cînd lumina s-a aşezat asupra mea, am văzut două personaje a căror strălucire şi glorie sfida orice descriere şi care se aflau deasupra mea, în aer. Unul dintre acestea mi-a vorbit, chemîndu-mă pe nume şi a spus, arătînd către celălalt: ACESTA ESTE FIUL MEU PREA IUBIT, ASCULTĂ-L ! Motivul meu pentru care îl căutam pe Domnul era de a afla care dintre toate sectele era cea bună, ca eu să ştiu şi să mă alătur ei. Imediat ce mi-am revenit în fire încît să pot vorbi, am întrebat personajele în lumină care stăteau deasupra mea, care dintre toate sectele era cea bună, (la aceea vreme nu-mi dădusem seama că toate erau greşite) şi la care să mă alătur. Mi s-a răspuns că nu trebuie să mă alătur niciuneia, fiindcă toate erau greşite, şi personajul care mi se adresa a spus “că toate crezurile lor erau o urîciune în ochii lui; că toţi acei învăţători erau corupţi, că se apropie de mine cu buzele lor, dar inimile lor sînt departe de mine; ei învaţă ca o doctrină poruncile oamenilor, avînd o formă de evlavie, însă tăgăduindu-i puterea”. Din nou, acesta mi-a interzis să mă alătur vreunuia dintre ei…” (Vezi, “Test”, la punctul 8, Revelaţie extra-biblică, suplimentară – n.tr.)

Chiar de atunci de la începuturile lui, mormonismul a fost ostil tuturor bisericilor creştine, un fapt pe care acum mormonii evită să-l recunoască. Cu toate acestea nu ezită să încerce să-i convertească pe cei ce aparţin altor biserici, pornind de la premiza că toate sînt greşite şi doar mormonii au adevărata religie!

DOCTRINA MORMONĂ CU PRIVIRE LA DUMNEZEU

Conceptul esenţial care separă Mormonismul de Creştinism este învăţătura mormonă cu privire la Dumnezeu. Teologia mormonă este politeistă, afirmînd că există mai mulţi dumnezei în univers care sînt conduşi de către un Dumnezeu Suprem (Elohim). Pe deasupra, fiecare bărbat mormon poate atinge o “înălţare” şi poate să devină el însuşi un dumnezeu. Următoarele citate din publicaţii oficiale ale bisericii demonstrează cu claritate acest crez bizar al mormonilor:

“La început, conducătorul Dumnezeilor a întrunit un consiliu al Dumnezeilor; iar ei s-au strîns împreună şi au pregătit un plan de a crea lumea şi oamenii din ea” “Mulţi oameni spun că există un singur Dumnezeu; Tatăl, Fiul şi Duhul Sfînt sînt doar un singur Dumnezeu ! Eu spun că acesta este un foarte ciudat Dumnezeu – trei în unul şi unul în trei!… Toţi aceştia se presupune să fie înghesuiţi într-un singur Dumnezeu, conform sectarianismului” Read the rest of this entry »

Tags: , ,

Martorii lui Iehova – Perspectiva Teologica (III)

Sep 5

Posted by Chris in Interesant, Reflectii, Teologie | 12 Comments

A doua eroare prin care Traducerea Lumii Noi a abuzat în mod sistematic titlurile sau numele divine constă în manipularea textelor în care Isus este numit “Dumnezeu”. Există nouă texte unde se fac afirmaţii directe ale faptului că Isus este Dumnezeu (Isaia 9:6; Ioan 1:1,18; 20:28; Rom.9:5; Tit 2:13; Evrei 1:8; 2 Petru 1:1; 1 Ioan 5:20; şi Fapte 20:28)*. Dintre acestea, patru sunt traduse de T.L.N. astfel încât Isus nu mai este deloc numit Dumnezeu (vezi, redările T.L.N. din Rom.9:5; Tit 2:13; Evrei 1:8; 2 Petru 1:1 ). Două sunt redate astfel încât El devine “un dumnezeu” sau “dumnezeu” ( Ioan 1:1,18). Cele trei texte rămase (Isaia 9:6; Ioan 20:28; 1 Ioan 5:20) sunt în aşa fel interpretate încât Isus nu mai este deloc numit Dumnezeu, sau este numit Dumnezeu într-un sens mai restrâns care să permită interpretarea de către Martori a calităţii lui Isus de “dumnezeu”, dar nu “dumnezeu” atotputernic ci “un dumnezeu mai mic”, interpretare în mod justificat contestată de teologii ortodocşi. Pe scurt, ori de câte ori a fost cu putinţă, Traducerea Lumii Noi a tradus texte care la citirea lor firească îl numesc în mod limpede pe Isus Dumnezeu, cu redări care să nu mai permită deloc aceasta identificare. În aceste material s-au prezentat doar câteva exemple ale Traducerii Lumii Noi (“New World Translation”) a Turnului de Veghere al Martorilor lui Iehova, exemple de traduceri deformate motivate din punct de vedere doctrinar să fie aşa. Am văzut cuvinte adăugate, cuvinte scoase şi cuvinte şi expresii parafrazate impropriu cu scopul transformării Bibliei într-o doctrină tipică Martorilor lui Iehova. Am văzut că aceste traduceri greşite sprijină în mod corespunzător înţelegerea specifică de către Martorii lui Iehova a numelui “Iehova”, sau negarea lor a dumnezeirii lui Hristos, a personalităţii Duhului Sfânt, a separării spiritului omului de trup, a vieţii spirituale a creştinilor după moartea trupului, a controlului absolut al lui Dumnezeu asupra lumii, a unităţii poporului lui Dumnezeu şi a justificării prin credinţă. Toate acestea nu se pot numi nevinovate traduceri părtinitoare care doar ilustrează influenţa teologică a traducătorilor. Pe deasupra, aceste “retraduceri” nu privesc nişte doctrine periferice, neesenţiale ale credinţei creştine ci chiar crezurile fundamentale care separă Creştinismul de orice religie a lumii, îi dă puterea mântuitoare şi îi arată pecetea divină asupra învăţăturilor lui. Dacă ar fi fost să ne lărgim studiul nostru am fi descoperit că fiecare particularitate a credinţei Martorilor lui Iehova a fost în mod strategic insinuată în textul Traducerii Lumii Noi într-un fel în care celor care nu sunt Martori le demonstrează clar, părtinirea doctrinară de care “lucrarea” dă dovadă. Read the rest of this entry »

Tags: ,