” A avea credinta inseamna a crede in ceea ce nu vezi, iar rasplata pentru aceasta credinta va fi sa vezi ceea ce crezi.” Sfantul Augustin
Evr 11:1 ” Acum credinta este substanta lucrurilor nadajduite, dovada lucrurilor care nu se vad.” ( Traducere dupa NKJV) Ce inseamna asta?
Credinta are capacitatea sa dea substanta lucrurilor la care doar nadajduim. Doar prin credinta putem intelege de ce merita sa ascultam de un Dumnezeu nevazut, care vine cu pretentii diametral opuse lumii pe care o vedem. Doar credinta are capacitatea de-a face reala promisiunea rasplatirii eterne, si astfel ne convinge sa traim dupa poruncile lui Dumnezeu, contrare de altfel promisiunilor lumii, promisiuni mult mai palpabile vis a vis de satisfactie si prosperitate.
Un bun exemplu este Moise, surprins de autorul Epistolei catre Evrei in capitolul 11:24-26 “Prin credinţă Moise, cînd s-a făcut mare, n-a vrut să fie numit fiul fiicei lui Faraon,ci a vrut mai bine să sufere împreună cu poporul lui Dumnezeu decît să se bucure de plăcerile de o clipă ale păcatului.El socotea ocara lui Hristos ca o mai mare bogăţie decît comorile Egiptului, pentrucă avea ochii pironiţi spre răsplătire.” Credinta este dovada lucrurilor care nu se vad, de aceea doar credinta poate sfida realitatea prezenta, pentru ca ea nu depinde nici de prezent si nici de palpabil. Credinta devine astfel capacitatea de a iesi de sub cupola timpului si de a trai intr-o dimensiune superioara, in care intr-un mod asemanator lui Dumnezeu, prin prisma promisiunilor Lui de fapt, vedem imaginea pe ansamblul ei. Doar asta ne va capacita sa ramanem langa Dumnezeu in ziua cea grea, doar asta va putea alunga ingrijorarile, indoiala, nemultumirea si nelinistea.
Multi catalogheaza aceasta credinta ca fiind nimic altceva decat naivitate. Citeam recent autobiografia unuia dintre cei mai renumiti atei din Statele Unite – Dan Barker. Ce-l face unic pe omul acesta este mediul din care provine:timp de 29 de ani a fost evanghelist, misionar si compozitor in mediul carismatic/penticostal. Tranzitia lui de la cautator sincer al adevarului si al neprihanirii, la ateu suta la suta, a inceput cu un pas mic si aparent inocent. Totul a plecat de la intrebarea : Oare nu cumva credinta mea este pur si simplu naivitate? In momentul in care a lasat scutul credintei jos, sagetile au inceput sa-l strapunga, si incet dar sigur viata s-a scurs din el. Cum, dar nu ajunge adevarul?
Adevarul, dragii mei, este valabil pentru fiecare, doar cand este crezut. Pentru ca adevarul sa-ti poata influenta si schimba viata trebuie sa-l crezi. Iata deci puterea credintei si importanta ei. Fara ea adevarul este chestionabil si relativ in cel mai bun caz, Evanghelia Pacii si a impacarii nu este tocmai sigura si nevoia de neprihanire dispare. De aceea ” fara credinta este cu neputinta sa-I fim placuti Lui! Caci cine se apropie de Dumnezeu trebuie sa creada ca El este, si ca rasplateste pe cei ce-L cauta.”
