Posts Tagged mantuire

Mântuirea este a Domnului!

Dacă Dumnezeu i-ar cere păcătosului – mort în păcat – ca el să facă primul pas, atunci El ar cere tocmai acel lucru care ar face mântuirea imposibilă sub Evanghelie la fel cum a fost dintotdeauna sub Lege, ținând cont că omul este deopotrivă incapabil de a crede și de a asculta, și este lipsit de puterea de a veni la Hristos, în aceeași măsură în care este lipsit de puterea de a merge în cer fără Hristos. Puterea trebuie să i se dea de la Duhul. El este mort în păcat; Duhul trebuie să-l învieze. Este legat de mâini și de picioare, înlănțuit de păcat, Duhul trebuie să-i taie legăturile păcatului și atunci omul va zburda spre libertate. Dumnezeu trebuie să vină și să dărâme gratiile de fier și numai după aceea omul poate scăpa; dacă aceasta nu se întâmplă însă mai întâi, omul ar pieri sub Evanghelie la fel cum ar fi pierit sub Lege.

Aș înceta să predic dacă aș crede că Dumnezeu, cu privire la mântuire, cere de la om lucruri pe care El să nu se angajeze să i le dea… Eu sunt mesagerul, și transmit mesajul Stăpânului; dacă nu-ți place mesajul, ceartă-te cu Biblia, nu cu mine; atâta timp cât am Scripturile de partea mea, voi îndrăzni și te voi provoca să dovedești că greșesc. „Mântuirea este a Domnului” (Iona 2:9). Domnul trebuie să o dea, să facă din nedoritor doritor, dintr-un neevlavios un om evlavios și să aducă pe cel mai încrâncenat rebel la picioarele lui Iisus, fiindca altfel, mântuirea nu poate avea loc. Neagă faptul că Domnul trebuie să dea mântuirea și ai rupt veriga lanțului, tocmai acea verigă ce era necesară pentru a-i da integritate. Dă la o parte faptul că Dumnezeu este Acela care începe buna lucrare, și că El ne trimite, ceea ce predicatorii din vechime au numit “harul irezistibil” Înlătură acest aspect și ai ruinat întreaga mântuire; făcând aceasta ai luat tocmai cheia de boltă și acum totul va cădea în ruină. Nu mai rămâne nimic atunci. C.H.Spurgeon

Tags: , ,

Mântuit prin Har

Este prin Harul lui Dumnezeu că cei păcătoşi sunt scăpaţi de o moarte rapida, subită. Toporul ascuţit al dreptăţii ar cădea pe copacul neroditor dacă Isus Hristos nu ar mijlocii pentru noi” Scapă-l Tată”. Mulţi din cei păcătoşi care îl acceptă pe Hristos îşi dau seama că prin mila lui Dumnezeu au fost scăpaţi de moartea în păcat. John Bunyan a avut trei experienţe de neuitat în care Dumnezeu la scăpat de la moarte. Toate acestea s-au întâmplat înainte de a-L accepta pe Hristos în viaţa lui. El menţionează despre aceste experienţe în ilustraţiile sale “Har din Plin” . De multe ori astfel de scăpări de la moarte care au loc în viaţa noastră, ţin să ne reaminteasca de dragostea pe care o avem pentru Dumnezeu şi de durerea pe care am provocat-o. Oare nu ar trebui Dumnezeu sa ne reaminteasca din când în când că aparţinem lui? Nu ar trebui noi să credem că îndelunga răbdare a Domnului nostru este mântuirea? (2Pet 3:15).

Un soldat în timpul unei bătălii a fost lovit de un glonte exact în buzunarul de la haina militară, dar a rămas nevătămat din pricina unei monede aflată în buzunarul pe care glontele a lovit-o şi pe care scria DEI GRATIA (prin Harul lui Dumnezeu). Această întâmplare l-a pus pe gânduri care l-au condus la citirea unei broşuri pe carte a primit-o de la un creştin înainte de a pleca de-acasă. Prin citirea acestei broşuri a devenit un credincios in Isus Hristos.

Dragă prietene, eşti tu nemântuit? Ai avut şi tu astfel de experienţe asemănătoare? Atunci admiră şi adoră acest Har gratis a lui Dumnezeu şi roagă-te să te conducă la pocăinţă. Cauţi tu căile vieţii? Adu-ţi aminte de cuvintele DEI GRATIA (prin Harul lui Dumnezeu) şi nu uita că prin Harul lui Dumnezeu suntem mântuiţi. Harul

este un dar nemeritat, dar Dumnezeu ţi-l oferă ţie . Ce frumos sună pentru aceia care nu merită. Crimele sunt iertate, păcatele sunt aruncate în marea uitării de Mântuitorul nostru din dragoste, favoare şi har. Cuvântul “har” are acelaşi înţeles ca şi cuvântul “gratis”. Rugăciunea lui Wickliffe a fost: “Doamne, mântuieşte-mă gratis”. Nici un fel de muncă (efort) nu ţi-ar putea procura, oferii, mântuirea ci doar Dumnezeu îţi poate oferi aceasta gratis, fără nici un fel de plată.

Harul îl primim prin credinţă în Isus Hristos. Oricine crede în El, nu va fi judecat (condamnat). O, păcătosule, permite-i lui Dumnezeu să-ţi dea harul de a privi la Isus şi a trăi. Priveşte acum, astăzi este ziua acceptării. C.H. Spurgeon

Tags: ,

Despre Chemarea lui Dumnezeu (II)

Diferenţa de bază dintre teologia reformată şi teologia non-reformată este ordinea mântuirii, cu referire la relaţia dintre credinţă şi regenerare. Marea majoritate a creştinilor evanghelici profesanţi cred că credinţa vine înaintea regenerării. În alte cuvinte, pentru a te putea naşte din nou tu trebuie să crezi. Trebuie să Îl alegi pe Hristos. Dacă Îl alegi pe Hristos, iei o decizie, atunci ca răspuns la acea alegere şi la acea decizie Dumnezeu te va face să fii născut din nou. Teologia reformată este împotriva acestei idei încă din zilele lui Augustin, sau, aş putea spune, încă din zilele lui Pavel. Pentru că dacă aşa ar sta lucrurile, nu aş avea absolut nici o speranţă ca vreo persoană din această lume să fie mântuită. Pentru că, indiferent cât de convingător ai fi, indiferent cât de elocvent ai fi, indiferent cât de puternic ai fi, indiferent cât de influent ai fi, cum ai putea oare convinge o persoană moartă spiritual, care este în duşmănie cu Dumnezeu, care este cu totul condusă de firea pământească, care, dacă nu e regenerată şi născută din nou nu poate nici măcar să vadă Împărăţia lui Dumnezeu, cum ai putea oare să convingi o astfel de persoană să Îl aleagă pe Hristos, pe care nu Îl doreşte câtuşi de puţin? Eu nu pot schimba inima unei alte persoane. Eu pot prezenta mesajul. Pot argumenta în favoarea lui şi pot încerca să fiu convingător. Pot pleda pentru acest mesaj. Pot fi credincios Evangheliei. Dar dacă Dumnezeu nu schimbă inima… Eu pot sădi, altcineva poate uda, dar numai Dumnezeu poate face să crească. Numai Dumnezeu are puterea să schimbe natura sufletului omenesc. De aceea noi spunem că regenerarea vine înaintea credinţei. Avem aici esenţa teologiei reformate. În alte cuvinte, Dumnezeu Duhul Sfânt mai întâi schimbă dispoziţia sufletului înainte ca cineva să poată avea credinţă.

Când eu cred, a cui e acea credinţă? Crede Dumnezeu prin mine? Nu. Eu sunt cel ce cred. Îl aleg eu pe Hristos? Da, eu Îl aleg pe Hristos. Nu Dumnezeu alege în locul meu. Eu Îl aleg pe Hristos. Eu sunt cel ce răspunde. Nu sunt împins cu forţa împotriva voinţei mele. Ideea esenţială e că voinţa mea a fost schimbată. Astfel, ce uram înainte acum iubesc şi mă grăbesc să vin la Fiul. Pentru că asta e ceea ce vreau. Pentru că Dumnezeu a pus în sufletul meu dorinţa după El.

Apoi, cealaltă parte a acelei denaturări – Dumnezeu respinge pe aceia care doresc cu disperare să fie în Împărăţia Lui. Ce deformare a modului în care Biblia prezintă omul firesc, să spui că omul firesc aleargă cu disperare încercând să Îl găsească pe Dumnezeu, încercând să intre în Împărăţie! Iar Dumnezeu îi spune: “Nu, Îmi pare rău, nu eşti pe listă. Nu poţi intra.” Amintiţi-vă, întreaga rasă umană e moartă în păcat. Nimeni nu încearcă să vină la Hristos, poate face acest lucru doar prin harul lui Dumnezeu, prin harul special al lui Dumnezeu.

În final, aşa cum am spus, amândouă părţile din această dispută sunt de acord că harul este condiţia necesară. Punctul în care sunt cu totul în dezacord în ce priveşte problema monergismului şi sinergismului este dacă harul regenerării este eficace sau nu. Sau, ca să folosim limbajul mai popular, dacă este irezistibil. Sunt unii care spun că trebuie să ai harul lui Dumnezeu ca să poţi veni la Hristos. Înainte să se întâmple orice altceva, harul trebuie să fie primul. Trebuie să fie premergător, să vină mai înainte. Dar acest har premergător, fără de care nu poţi veni la Hristos, nu este irezistibil. Tu ai puterea să îl refuzi. Deci, încă o dată, harul care îţi vine în ajutor şi care îţi este oferit, fie cooperezi cu el, fie nu cooperezi cu el. Şi, în ultimă instanţă, pe când eşti încă mort în păcatele şi greşelile tale, pe când eşti încă nemântuit, pe când eşti încă un copil al întunericului şi în firea pământească, înainte să te fi născut din nou, întreaga ta mântuire depinde de cooperarea ta.

De aceea eu spun că e o teologie fără nici o speranţă. Nu aş rămâne nici măcar cinci minute în slujire dacă aş crede aşa ceva. Aş dormi mai mult mâine dimineaţă, pentru că ea nu ia în serios modul în care Biblia priveşte caracterul radical al decăderii umane – faptul că noi pur şi simplu nu suntem în stare să ne convertim singuri. Nici măcar nu putem coopera, pentru că această cooperare presupune că deja a avut loc o schimbare. Iar până când acea schimbare nu are loc, nimeni nu va putea coopera vreodată.

Eu spun: “Sunteţi creştini?” Ei spun: “Da.” Eu spun: “Nu-i aşa că aveţi prieteni, vecini sau membri în familie care nu sunt creştini? Cum se face că voi sunteţi creştini iar acele persoane nu sunt? E oare din cauză că Dumnezeu vouă v-a dat har iar lor nu?” “Nu, nu, nu. Dumnezeu dă har tuturor în mod egal.” Eu spun: “În regulă atunci, dacă Dumnezeu dă tuturor harul în mod egal iar tu eşti creştin în timp ce celălalt nu este, cum vine asta? Eşti tu mai neprihănit decât acea persoană?” Răspunsul primit în proporţie de 100% este: “Nu, desigur că nu pot spune aşa ceva.” “Bine faci că n-o spui. Pentru că acum nu numai că ai contestat alegerea, dar tocmai ai contestat şi Evanghelia.” Eu spun: “Să fie oare pentru că eşti mai inteligent?” “Nu.” Pentru că dacă răspunsul e da, voi spune: “Cum se face că eşti mai inteligent? De unde ai primit inteligenţa? Ţi-a dat Dumnezeu mai multă inteligenţă decât celuilalt?” Apoi spun: “Cum rămâne atunci?” “Ei bine, pentru că eu am spus DA iar el a spus NU.” Eu spun: “Ştiu asta. Despre asta vorbim acum. De ce ai spus DA? Cum poţi să stai aici şi să crezi că motivul nu e faptul că tu eşti mai neprihănit pentru că ai dat răspunsul corect în timp ce prietenul tău a dat răspunsul greşit? Voi spune că motivul pentru care tu ai dat răspunsul corect este fiindcă Dumnezeu, în harul Său, te-a schimbat şi te-a format în felul acesta; tu eşti lucrarea mâinilor Lui, creat să fii asemenea lui Hristos Isus. Dumnezeu te-a eliberat, ţi-a schimbat inima. De aceea nu e vorba de neprihănirea ta aici. Dacă El doar a făcut oferta şi a lăsat decizia în mâinile tale, atunci ai cu ce să te lauzi. Pentru că eşti mai neprihănit decât persoana care a spus NU. Fiindcă răspunsul corect înaintea lui Dumnezeu este DA. Să-I spui NU lui Dumnezeu este un păcat. Tu nu ai păcătuit. Celălalt a păcătuit. Tu ai cu ce să te lauzi.” Dar, oameni buni, în acest moment el începe să spună: “Păi, nu ar trebui să spun asta.” Nu aştepta să ajungem în acest punct ca să nu spui asta. N-o spune niciodată. Read the rest of this entry »

Tags: , , , , ,

Armura Credinciosului (XI) – Coiful Mântuirii

Ti-au mai ramas de urmarit inca 4 segmente video din aceasta predica. Apasa pe link-ul de mai jos!!!

chris-signature

Read the rest of this entry »

Tags: , , ,

Pastrarea Sfintilor in Har (II) – Siguranta Mantuirii

Ce mă face să cred că autorul cărţii Evrei nu descrie aici simpli membri ai Bisericii ci credincioşi reali este faptul că o persoană care se pocăieşte cu adevărat este o persoană regenerată. Mai există şi falsa pocăinţă, aşa cum a fost pocăinţa lui Esau. Înţelegem acest lucru. Dar pocăinţa autentică, cea care aduce după ea o înnoire autentică este un rod al regenerării.

Deci, dacă apostolul spune aici că e imposibil ca aceşti oameni să fie înnoiţi iarăşi şi aduşi la pocăinţă, avem un indiciu clar că a existat o vreme când ei au fost înnoiţi prin pocăinţă. De aceea eu cred, şi nu există nici o îndoială în mintea mea, că aici e vorba de credincioşi. Dacă adopt această poziţie, oare nu demolez astfel doctrina perseverenţei sfinţilor? Nu cred, din două motive. Prima întrebare la care aş vrea să răspund este: De ce vine autorul cu acest avertisment solemn? Una din problemele pe care le avem în legătură cu cartea Evrei este că, în primul rând, nu ştim cine a scris-o, în al doilea rând, nu ştim sigur cui a fost scrisă, iar în al treilea rând, şi în acest caz prezintă o mai mare importanţă, nu ştim de ce a fost scrisă.

Ştim că în mod evident această congregaţie se confrunta cu o problemă serioasă. Învăţaţii au speculat că era vorba de persecuţie. Tot ei spun că oamenii se lepădau de Hristos ca să nu fie persecutaţi sau executaţi pentru credinţa lor. E posibil. Mai ştim că poate cea mai răspândită erezie cu care a trebuit să se confrunte Biserica în primul veac a fost erezia iudaizatorilor, care a sfâşiat Biserica primară. Întreaga scrisoare a lui Pavel către galateni tratează această problemă. Şi alte cărţi din Noul Testament se ocupă de ea. Iudaizatorii erau cei ce insistau ca persoanele dintre neamuri convertite la creştinism să îmbrăţişeze întregul iudaism al Vechiului Testament, inclusiv circumcizia ca un semn sacru.

De aceea Pavel spune, în scrisoarea sa către galateni, că dacă ai fost răscumpărat de sub blestemul Legii şi apoi te întorci şi te supui din nou acestui blestem al Legii prin faptul că accepţi circumcizia ca un ritual religios, tu, de fapt, respingi crucea. Pentru că Hristos a îndeplinit blestemul Legii. El a fost circumcis în locul nostru pe cruce, e ce ne spune Pavel în Galateni. Dacă credeţi acest lucru, de ce v-aţi întoarce atunci să vă supuneţi aceleeaşi datorii pe care o aveaţi înainte de cruce? Unul din lucrurile pe care comunitatea apostolică le-a făcut bine a fost că a adus disputa la un nivel personal. Nu în sensul că a atacat persoana în locul argumentului, ci disputa clasică la nivel personal însemna să adopţi poziţia oponentului tău şi să o duci până la concluzia sa logică. Însemna să presupui ca adevărate premisele oponentului tău şi să demonstrezi că, dacă ai accepta acele premise, ele te-ar conduce către o absurditate.

Dacă, de exemplu, erezia avută în vedere aici în Evrei este erezia iudaizatorilor, parcă îl văd pe autorul cărţii Evrei scriindu-le: “Ce se întâmplă cu voi, oameni buni? Nu înţelegeţi ce înseamnă ce faceţi voi aici? Nu înţelegeţi că, dacă vă întoarceţi la tăierea împrejur, atunci, în realitate, voi respingeţi lucrarea terminată a lui Hristos? Iar dacă aţi acceptat acest lucru şi aţi respins de fapt lucrarea terminată a lui Hristos, atunci cum mai puteţi fi mântuiţi?

Read the rest of this entry »

Tags: , ,

Pastrarea Sfintilor in Har (I) – Siguranta Mantuirii

Cu mai mulţi ani în urmă am petrecut mult timp împreună cu conducerea organizaţiei pentru tineret Young Life şi am predat la Institutul Young Life din Colorado Springs. Îmi aduc aminte din acele zile că una din întrebările puse frecvent de liderii de la Young Life era:

“Cum să rezolvăm această problemă a ‘navigării printre cataracte’?” Cei de la Young Life nu se refereau la o excursie într-o barcă pneumatică pe apele învolburate ale râului Colorado. Prin această expresie ei descriau o situaţie mult prea frecvent întâlnită în cluburile Young Life, în care tinerii se implicau în organizaţia Young Life în ultimii ani de liceu, erau foarte activi în grupul lor, cântau împreună cu ceilalţi, se rugau, participau la întâlniri, şi aşa mai departe. Dar apoi, după ce ajungeau la facultate, nu numai că se retrăgeau din organizaţia Young Life dar abandonau şi credinţa creştină. De aceea, întrebarea pe care mi-o puneau era: “Poate o persoană să fie convertită cu adevărat şi totuşi să-şi piardă mântuirea?” “Poate o astfel de persoană să renunţe pentru totdeauna, să îşi arunce credinţa ‘la canal’?” Desigur, poziţia pe care o prezentam înaintea organizaţiei Young Life şi pe care o susţin şi astăzi este că, cei convertiţi cu adevărat nu vor ajunge niciodată “la canal”, nu îşi vor pierde mântuirea, pentru că noi credem că odată ce o ai, nu o mai pierzi niciodată.

Iar dacă o pierzi, nu ai avut-o niciodată. Aşa cum spunea Ioan: “Ei au ieşit din mijlocul nostru, dar nu erau dintre ai noştri.” Asta nu exclude posibilitatea ca unii oameni să facă o mărturisire emoţionantă de credinţă, să se implice adânc în viaţa Bisericii sau într-o organizaţie creştină, ca mai târziu să părăsească Biserica, să-şi renege credinţa creştină şi să rămână în această stare până la sfârşitul vieţii. Pentru că e foarte uşor pentru unii să se convertească la o instituţie şi să nu aibă parte de o convertire autentică la Hristos. De fapt, obişnuiam să le spun celor de la Young Life: “Ştiţi, punctul vostru forte este în acelaşi timp punctul vostru slab.” Nu cunosc nici o organizaţie de pe faţa pământului care să fi fost mai eficientă decât organizaţia Young Life în aducerea tinerilor la Evanghelia lui Hristos. Le-am spus: “Aţi făcut o ştiinţă din prezentarea Evangheliei într-un mod atractiv. Acesta e punctul vostru forte. Dar e în acelaşi timp şi punctul vostru slab.

Pentru că prezentaţi creştinismul într-un mod atât de atractiv încât tinerii pot intra în cluburile voastre şi pot îmbrăţişa această credinţă fără să se confrunte vreodată cu păcatul lor, fără să se întâlnească de fapt cu Hristos.” Ştim că aşa-numita doctrină a “perseverenţei sfinţilor” răspunde direct acestei întrebări: “Ne putem pierde mântuirea?” Vă amintesc că în romano-catolicismul istoric, răspunsul dat de Biserica Romano-Catolică acestei întrebări a fost: “Da, oamenii îşi pot pierde mântuirea. De fapt, oamenii îşi pierd într-adevăr mântuirea.” Apoi am privit la doctrina îndreptăţirii şi am văzut că instrumentul indispensabil pentru îndreptăţire, conform Romei, este în primă instanţă botezul, prin care o persoană primeşte harul îndreptăţirii, dar că acel har poate fi pierdut în urma păcatului de moarte. Şi, dacă vă mai amintiţi, păcatul de moarte e definit de Roma ca fiind mortal pentru că el ucide sau distruge harul îndreptăţitor care există în suflet, făcând necesar ca acea persoană să fie îndreptăţită din nou, Biserica asigurând în acest scop un sacrament cu totul nou, şi anume sacramentul penitenţei, al ispăşirii, pe care eu l-am definit, aşa cum a făcut-o şi Roma, ca fiind a doua scândură spre îndreptăţire pentru cei ce au naufragiat în credinţa lor.

Astfel, ei recunosc capacitatea oamenilor de a naufragia fără să mai fie restabiliţi vreodată. Aceştia pot comite păcatul de moarte şi, chiar după ce au fost botezaţi, şi-au mărturisit credinţa şi au fost într-o stare de har, totuşi ei pot ajunge în iad. Îşi pot pierde mântuirea.

Read the rest of this entry »

Tags: , ,

Dilema Mantuirii (II)

Amos a chemat o generaţie indiferentă şi fără ţinere de minte să vadă suveranitatea lui Dumnezeu în cursul istoriei: “Se întâmplă o nenorocire într-o cetate, fără s-o fi făcut Domnul?… Leul răcneşte: cine nu se va speria?” (Amos 3:6). În Daniel capitolul 4 găsim visul lui Nebucadneţar, interpretat de Daniel. Mândrul rege a fost umilit de Dumnezeu până când, ca să cităm cuvintele domnitorului, “am ridicat ochii spre cer, şi mi-a venit iarăşi mintea la loc.” El şi-a dat seama pentru prima dată că “Toţi locuitorii pământului sunt o nimica înaintea Lui; El face ce vrea cu oastea cerurilor şi cu locuitorii pământului, şi nimeni nu poate să stea împotriva mâniei Lui, nici să-I zică: ‘Ce faci?’” Concluzia lui? “Toate căile Lui sunt drepte, şi El poate să smerească pe cei ce umblă cu mândrie!” (Dan. 4:34-37). Isaia 45:1-7 prezintă modul în care Dumnezeu a folosit un alt conducător păgân, pe Cir, “Ca să se ştie, de la răsăritul soarelui până la apusul soarelui, că afară de Mine nu este Dumnezeu: Eu sunt Domnul, şi nu este altul. Eu întocmesc lumina, şi fac întunericul, Eu dau propăşirea, şi aduc restriştea, Eu, Domnul, fac toate aceste lucruri.” Pe scurt, planul istoriei este gloria lui Dumnezeu. Fiecare din noi existăm pentru că s-a nimerit să fim de folos scopului Său de a se proslăvi pe Sine. El ne mântuieşte pentru că exercitarea dragostei şi îndurării Sale Îi aduc onoare, nu pentru că există ceva în noi care Îl determină să răspundă în felul acesta. Un alt motiv pentru care Pavel aduce exemplul lui Faraon îl constituie împrejurările care însoţesc instrucţiunile pe care Dumnezeu le dă lui Moise încă de la început. În Exod 4:18-23 citim că Dumnezeu i-a poruncit lui Moise să se întoarcă în Egipt. “Domnul a zis lui Moise: ‘Plecând ca să te întorci în Egipt, vezi, toate minunile pe care ţi le pun în mână, să le faci înaintea lui Faraon. Eu îi voi împietri inima, şi nu va lăsa pe popor să plece.’” În alte cuvinte, Dumnezeu îl va considera răspunzător pe Faraon pentru împietrirea inimii sale în faţa semnelor şi minunilor făcute de Moise, şi totuşi Dumnezeu a intenţionat încă de la început să împietrească inima lui Faraon. E un pasaj dificil, dar e acolo.

A doua obiecţie continuă de unde a rămas prima: Cum poate Dumnezeu să ne învinovăţească pentru un lucru pe care El l-a hotărât? Până la urmă, “Cine poate sta împotriva voii Lui?” (v. 19). Cum îi poate învinui Dumnezeu pe Esau, Faraon, sau pe vecinul meu necredincios dacă ei nu fac altceva decât să împlinească planul Lui? Aceasta e esenţa obiecţiei pe care o anticipează Pavel. Credinţa că nimic nu se poate împotrivi voii lui Dumnezeu (Daniel 4) nu e o trăsătură a gândirii Reformei, nici a gândirii creştine. E o declaraţie fundamentală a teismului! Dacă cineva crede că Dumnezeu depinde în vreun fel de făpturile umane (de voinţa sau faptele lor), ei nu sunt pur şi simplu creştini de o altă culoare; ei adoptă o interpretare non-creştină şi non-teistă a naturii lui Dumnezeu. Învăţaţii evanghelici contemporani, cum ar fi Clark Pinnock sau Richard Rice, îşi dau seama de acest lucru şi tocmai din acest motiv cheamă la o respingere a teismului clasic.

Dar această idee că intenţiile şi planurile finale ale lui Dumnezeu nu pot fi zădărnicite sau răsturnate, creează tensiune. Pavel nu oferă soluţia în acest sens, pentru că Dumnezeu nu a găsit cu cale să o descopere nici măcar unui apostol. Calvin avertiza: “Curiozitatea omului este de aşa natură încât, cu cât e mai periculos subiectul, cu atât e mai dispus să se repeadă asupra lui… De aceea, haideţi să facem din aceasta regula noastră sfântă, să nu căutăm să cunoaştem despre predestinare altceva decât ne învaţă Scripturile. Acolo unde Domnul Îşi închide gura sfântă, să ne oprim şi noi minţile să meargă mai departe.” 2 Pavel nu răspunde cu o replică sofisticată de raţionament metafizic. El spune simplu: “Cine eşti tu, un simplu muritor, să Îi răspunzi lui Dumnezeu?” În alte cuvinte, a-I cere lui Dumnezeu să Se apere în prezenţa noastră cu privire la această problemă este culmea aroganţei. Nu mai există pic de reverenţă pentru Dumnezeu? Oare Dumnezeul Suveran nu are dreptul la secrete, nu are dreptul la intimitate în locaşurile cereşti? Oare fiecare colţişor al camerelor Lui trebuie devastat de speculaţiile noastre naive, generate de natura noastră căzută? Nu, ci aici, ca să schimbăm metafora, ajungem la marginea prăpăstiei, un singur pas mai departe însemnând să ne prăbuşim fără speranţă în disperare şi confuzie. Read the rest of this entry »

Tags: , , , ,

Dilema Mantuirii (I)

“Dumnezeu Îşi dă votul Lui; Satan şi-l dă pe al lui; dar tu trebuie să dai votul decisiv”?

In acest articol vreau să ofer pe scurt câteva răspunsuri biblice la obiecţiile obişnuite aduse în ce priveşte doctrina alegerii. Dacă cineva nu crede în doctrina alegerii necondiţionate, e imposibil ca acea persoană să aibă o doctrină a harului puternică. Aşa cum Luther îi spunea lui Erasmus, cine nu cunoaşte acest mare adevăr nu cunoaşte în realitate Evanghelia creştină. “Pentru că atunci când lucrările şi puterea lui Dumnezeu nu sunt cunoscute în felul acesta, eu nu mă pot închina, nu Îl pot lăuda, nu Îi pot mulţumi şi nu Îi pot sluji lui Dumnezeu, deoarece nu ştiu cât îmi datorez mie şi cât Îi datorez lui Dumnezeu.” Această deosebire este esenţială, adaugă el, “dacă vrem să trăim o viaţă evlavioasă.” Mai mult, “Dacă nu cunoaştem aceste lucruri, nu vom cunoaşte nici unul din lucrurile creştine şi vom fi mai rău decât orice păgân.” 1 Aşa cum sublinia Luther în discuţia lui cu Erasmus, acest subiect al liberei voinţe şi al alegerii este esenţial în susţinerea doctrinei justificarii (îndreptăţirii) prin eliminarea oricărui element de decizie sau de efort omenesc ca bază pentru atribuirea vreunui merit. De aceea, haideţi să examinăm pe scurt suportul biblic pentru această doctrină importantă, privind la unul din pasajele principale: Romani capitolul nouă.

Legământul

Pe tot parcursul Vechiului Testament şi până în Evanghelii observăm acest concept al legământului. Deşi Dumnezeu este conducătorul suveran al întregii creaţii şi, prin urmare, cât se poate de capabil să conducă în totalitate ca un dictator, cu toate acestea El găseşte de cuviinţă să intre într-un legământ cu fiinţele căzute, să ne lege pe noi de El şi pe El de noi. Acesta este fundalul scrisorii lui Pavel către Romani în general, şi al capitolului nouă în particular. Pavel a adus în discuţie subiectul credincioşiei. Din cauză că noi suntem, în mod individual şi colectiv, cunoscuţi mai dinainte, predestinaţi, chemaţi, îndreptăţiţi, şi aşteptăm proslăvirea, nimic “nu va fi în stare să ne despartă de dragostea lui Dumnezeu, care este în Isus Hristos, Domnul nostru” (Rom. 8:39). Dar acest lucru ridică o întrebare importantă, în special pentru credincioşii evrei care citesc această scrisoare: Dacă Dumnezeu a eşuat în promisiunea Sa de a-l mântui pe Israel, aşa cum mulţi se gândeau că Pavel sugera prin slujirea lui printre Neamuri, de ce să ne mai încredem în hotărârea Lui de a ne mântui pe noi? Read the rest of this entry »

Tags: , , , ,

Cine ne va desparti ? Partea a II-a

1. O, ce bucurie să fii în dragostea Lui Hristos! Eşti cuprins şi tu în această dragoste uimitoare? Te-a scos El din groapa pierzării, din dragoste pentru tine? Atunci, El te va spăla şi te va face un rege şi un preot pentru Dumnezeu. Te va spăla în propriul Lui sânge şi te va face mai alb decât zăpada – te va curăţi de toate murdăriile şi de toţi idolii tăi. Îţi va da şi o inimă nouă. Îţi va păstra conştiinţa curată şi inima după voia lui Dumnezeu. Va aşeza Duhul Său Sfânt înăuntrul tău şi te va face să te rogi cu suspine negrăite. Te va îndreptăţi – se va ruga pentru tine – te va proslăvi. Chiar dacă întreaga lume va fi împotriva ta – prietenii dragi pot muri şi te pot părăsi – chiar dacă vei rămâne singur în pustie; totuşi, nu vei fi singur. Hristos te va iubi şi atunci.
2. O, ce nenorocire să fii în afara dragostei lui Hristos! Dacă Hristos nu te iubeşte, cât de lipsite de valoare sunt toate celelalte iubiri! Poate că prietenii te iubesc – poate că vecinii tăi sunt amabili cu tine – poate lumea te laudă – poate slujitorii Bisericii îţi iubesc sufletul; dar, dacă Hristos nu te iubeşte, toată dragostea făpturilor create e o deşertăciune. Vei rămâne necurăţit, neiertat, nesfinţit – te vei cufunda în iad, iar toate celelalte făpturi vor privi neputincioase şi nu-ţi vor putea întinde o mână de ajutor.
3. Cum pot şti dacă sunt în dragostea lui Hristos? Ştii atunci când eşti atras de Hristos: “Te iubesc cu o iubire veşnică; de aceea îţi păstrez bunătatea Mea!” Ai văzut în Isus ceva care să te atragă? Lumea este atrasă de frumuseţe, îmbrăcăminte, bijuterii sclipitoare – ai fost tu atras către Hristos de balsamul Său alinător? Acesta e semnul tuturor celor ce sunt întipăriţi pe inima lui Hristos – ei vin la Hristos; ei văd cât de preţios este Isus. Lumea uşuratică nu vede nimic de valoare în Hristos; ea pune preţ mai mare pe pofte, pe zâmbetul lumii, pe bani, plăcere; dar cei pe care Hristos îi iubeşte, El îi atrage arătându-le cât este de preţios. L-ai urmat tu în felul acesta, I-ai văzut valoarea – tu, păcătos gata să te înneci, te-ai agăţat de El? – atunci cu nici un chip El nu te va izgoni afară – cu nici un chip, indiferent cât de mult rău ai făcut împotriva Lui. “Dar mi-am irosit cele mai bune zile în păcat” – Totuşi, cu nici un chip nu te voi izgoni afară. “Am păcătuit pe faţă” – Cu nici un chip nu te voi izgoni. “Dar am păcătuit ştiind că nu e bine ce fac, m-am împotrivit mustrării” – Cu toate acestea, nicidecum nu te voi izgoni. “Dar am căzut din nou în păcat” – Totuşi, braţele dragostei Sale sunt deschise să cuprindă sărmanul tău suflet vinovat, El nu te va izgoni afară. Autor Robert M. M’Cheyne

1. O, ce bucurie să fii în dragostea Lui Hristos! Eşti cuprins şi tu în această dragoste uimitoare? Te-a scos El din groapa pierzării, din dragoste pentru tine? Atunci, El te va spăla şi te va face un rege şi un preot pentru Dumnezeu. Te va spăla în propriul Lui sânge şi te va face mai alb decât zăpada – te va curăţi de toate murdăriile şi de toţi idolii tăi. Îţi va da şi o inimă nouă. Îţi va păstra conştiinţa curată şi inima după voia lui Dumnezeu. Va aşeza Duhul Său Sfânt înăuntrul tău şi te va face să te rogi cu suspine negrăite. Te va îndreptăţi – se va ruga pentru tine – te va proslăvi. Chiar dacă întreaga lume va fi împotriva ta – prietenii dragi pot muri şi te pot părăsi – chiar dacă vei rămâne singur în pustie; totuşi, nu vei fi singur. Hristos te va iubi şi atunci.

2. O, ce nenorocire să fii în afara dragostei lui Hristos! Dacă Hristos nu te iubeşte, cât de lipsite de valoare sunt toate celelalte iubiri! Poate că prietenii te iubesc – poate că vecinii tăi sunt amabili cu tine – poate lumea te laudă – poate slujitorii Bisericii îţi iubesc sufletul; dar, dacă Hristos nu te iubeşte, toată dragostea făpturilor create e o deşertăciune. Vei rămâne necurăţit, neiertat, nesfinţit – te vei cufunda în iad, iar toate celelalte făpturi vor privi neputincioase şi nu-ţi vor putea întinde o mână de ajutor.

3. Cum pot şti dacă sunt în dragostea lui Hristos? Ştii atunci când eşti atras de Hristos: “Te iubesc cu o iubire veşnică; de aceea îţi păstrez bunătatea Mea!” Ai văzut în Isus ceva care să te atragă? Lumea este atrasă de frumuseţe, îmbrăcăminte, bijuterii sclipitoare – ai fost tu atras către Hristos de balsamul Său alinător? Acesta e semnul tuturor celor ce sunt întipăriţi pe inima lui Hristos – ei vin la Hristos; ei văd cât de preţios este Isus. Lumea uşuratică nu vede nimic de valoare în Hristos; ea pune preţ mai mare pe pofte, pe zâmbetul lumii, pe bani, plăcere; dar cei pe care Hristos îi iubeşte, El îi atrage arătându-le cât este de preţios. L-ai urmat tu în felul acesta, I-ai văzut valoarea – tu, păcătos gata să te înneci, te-ai agăţat de El? – atunci cu nici un chip El nu te va izgoni afară – cu nici un chip, indiferent cât de mult rău ai făcut împotriva Lui. “Dar mi-am irosit cele mai bune zile în păcat” – Totuşi, cu nici un chip nu te voi izgoni afară. “Am păcătuit pe faţă” – Cu nici un chip nu te voi izgoni. “Dar am păcătuit ştiind că nu e bine ce fac, m-am împotrivit mustrării” – Cu toate acestea, nicidecum nu te voi izgoni. “Dar am căzut din nou în păcat” – Totuşi, braţele dragostei Sale sunt deschise să cuprindă sărmanul tău suflet vinovat, El nu te va izgoni afară. Read the rest of this entry »

Tags: , , ,

Cine ne va desparti ? Partea I-a

“Cine ne va despărţi pe noi de dragostea lui Hristos? Necazul, sau strâmtorarea, sau prigonirea, sau foametea, sau lipsa de îmbrăcăminte, sau primejdia sau sabia? După cum este scris: “Din pricina Ta suntem daţi morţii toată ziua; suntem socotiţi ca nişte oi de tăiat.” Totuşi, în toate aceste lucruri noi suntem mai mult decât biruitori, prin Acela care ne-a iubit.” – Rom 8:35-37.

În acest pasaj există trei întrebări remarcabile:

1. “Cine va ridica pâră împotriva aleşilor lui Dumnezeu?” Pavel se ridică asemenea unui mesager regal, priveşte în sus la sfinţii îngeri, în jos la demonii acuzatori, de jur împrejur la o lume încruntată, şi în propria-i conştiinţă, apoi întreabă: Cine îl poate acuza pe cel ales de Dumnezeu, pe cel spălat de Hristos? Dumnezeu e Cel ce îndreptăţeşte. Dumnezeul sfânt i-a declarat pe credincioşi curaţi în cele mai mici detalii.

2. “Cine-i va osândi?” Pavel priveşte în jur la toţi judecătorii lumii – cei iscusiţi în probleme de lege şi dreptate; priveşte în sus la sfinţii îngeri, ale căror priviri supraomeneşti pătrund adânc şi departe în guvernarea neprihănită a lui Dumnezeu; priveşte în sus la Dumnezeu, Judecătorul tuturor, care trebuie să facă dreptate – Cel ce lucrează cu neprihănire desăvârşită şi fără discriminare – apoi întreabă: Cine îi va osândi? Hristos e Cel ce a murit. Hristos a plătit până şi ultimul bănuţ, astfel încât fiecare judecător să poată striga: Acum nu mai există condamnare. Read the rest of this entry »

Tags: , , ,