Eliberaţi şi glorificaţi pe Pământul cel Nou – Romani 8:18-25
Romani 8:18 ,,Eu socotesc că suferinţele din vremea de acum nu sunt vrednice să fie puse alături cu slava viitoare, care are să fie descoperită faţă de noi. 19 De asemenea, şi firea aşteaptă cu o dorinţă înfocată descoperirea fiilor lui Dumnezeu. 20 Căci firea a fost supusă deşertăciunii – nu de voie, ci din pricina celui ce a supus-o cu nădejdea însă, 21 că şi ea va fi izbăvită din robia stricăciunii, ca să aibă parte de eliberarea slavei copiilor lui Dumnezeu. 22 Dar ştim că până în ziua de azi, toată firea suspină şi suferă durerile naşterii. 23 Şi nu numai ea, dar şi noi, care avem cele dintâi roade ale Duhului, suspinăm în noi, şi aşteptăm înfierea, adică răscumpărarea trupului nostru. 24 Căci în nădejdea aceasta am fost mântuiţi. Dar o nădejde care se vede, nu mai este nădejde: pentru că ce se vede, se mai poate nădăjdui? 25 Pe când, dacă nădăjduim ce nu vedem, aşteptăm cu răbdare.”
Motivul pentru care Dumnezeu ne-a revelat în biblie ceea ce se va întâmpla când murim este că această cunoaştere ne eliberează de orice teamă şi ne umple cu speranţă, certitudine şi intuiţie. Atunci când teama dispare, nădejdea în Dumnezeu ne inundă, şi trăim diferit. Vieţile noastre arată faptul că bogăţia noastră în Dumnezeu este mai de preţ decât atracţiile de o clipă ale păcatului.
Când aşteptăm cu bucurie nădejdea slavei lui Dumnezeu (Romani 5:2), nu tânjim după plăcerile păcatului de o clipă. Nu suntem absorbiţi de reclamele care spun că cel mai înstărit om câştigă în final. Nu ne irosim energia noastră strângându-ne comori pe pământ. Nu avem dintre cele mai emoţionante vise cu împliniri şi relaţii care pier. Nu ne preocupă ceea ce viaţa nu ne poate oferi (căsătorie, bogăţie, sănătate, faimă). În loc de toate acestea, noi ne bucurăm în minunea că Stăpânul şi Conducătorul Universului ne iubeşte şi ne-a predestinat pentru slavă şi lucrează negreşit ca să ne aducă în Împărăţia Sa veşnică. Noi trăim pentru nevoile altora fiindcă Dumnezeu la rândul Său îngrijeşte de nevoile noastre. Read the rest of this entry »




