7. Faptul cã nu existã momentan vreun pericol de moarte vizibil nu constituie un motiv de sigurantã pentru cei rãi nici pentru o singurã clipã. Pentru omul firesc, faptul cã acum e sãnãtos nu constituie o sigurantã, nici faptul cã nu percepe pericolul vreunui accident prin care sã pãrãseascã lumea în momentul de fatã, nici faptul cã nu observã a fi vreun pericol vizibil în ce priveste circumstantele în care se aflã. Variata si continua experientã a lumii, din toate veacurile, indicã faptul cã lipsa vreunul pericol evident nu e o dovadã cã omul nu se aflã pe marginea vesniciei si cã urmãtorul pas nu va fi spre o altã lume. Cãile si modalitãtile prin care persoanele pleacã brusc din lumea aceastã sunt nevãzute, neasteptate, nenumãrate si de neimaginat. Oamenii neconvertiti umblã deasupra gropii iadului pe o suprafatã putredã, si sunt nenumãrate locuri în care aceastã suprafatã e atât de slabã încât nu le va putea sustine greutatea – si, în plus, aceste locuri subrede nu sunt vizibile. Sãgetile mortii zboarã nevãzute ziua în amiaza mare; cea mai ascutitã vedere nu le poate observa. Dumnezeu are atât de multe si diferite cãi nepãtrunse de a-i lua din lume pe cei rãi si de a-i trimite în iad, încât nimic nu demonstreazã cã Dumnezeu ar avea nevoie de vreun miracol ori sã treacã dincolo de cursa obisnuitã a providentei Sale pentru a distruge oricâti oameni rãi, în orice moment. Toate modalitãtile prin care pãcãtosii pleacã din lumea aceasta sunt atât de bine tinute în mâinile lui Dumnezeu – si în mod universal si absolut supuse puterii si hotãrârii Lui încât nu depinde deloc mai putin doar de voia lui Dumnezeu dacã pãcãtosii vor merge în orice moment în iad decât ar fi dacã Dumnezeu nu s-ar folosi deaceste modalitãti si dacã ele n-ar avea nici o legãturã cu cazul.

8. Prudenta naturalã a oamenilor si grija de a-si pãzi vietile, cât si preocuparea altora de a-i pãzi, nu îi tine în sigurantã nici un moment. Providenta divinã si experienta universalã depun mãrturie în favoarea acestui lucru. E absolut evident cã întelepciunea oamenilor nu îi poate scãpa de moarte; dacã ar fi altfel, am putea vedea vreo diferentã care sã existe între oamenii politici si înteleptii lumii, pe de o parte, si ceilalti, în ce priveste predispozitia acestora pentru o moarte timpurie si neasteptatã: dar care e adevãrul, de fapt? Eclesiastul 2:16 – „Cum moare cel întelept? Exact la fel ca nebunul!”

9. Toatã truda si toate planurile imaginate de cei rãi pentru a scãpa de iad, în timp ce continuã sã-L respingã pe Hristos si sã rãmânã tot rãi, nu îi pãzesc de iad nicio singurã clipã. Aproape fiecare om firesc care aude de iad, va încerca sã se convingã cã el va scãpa; el depinde de puterile lui în ce priveste siguranta proprie; se laudã cu realizãrile lui, cu ceea ce face acum, sau cu ceea ce intentioneazã sã facã. Fiecare om face în mintea lui planuri cum ar putea sã evite condamnarea si se laudã cu inventivitatea lui si crede cã planurile lui nu vor falimenta. Ei aud într-adevãr cã sunt putini cei mântuiti si cã cea mai mare parte a oamenilor care au murit înainte au mers în iad; totusi, fiecare îsi imagineazã cã planurile pe care le face pentru scãparea lui vor fi mai bune decât cele pe care le-au fãcut altii. Nu vrea sã ajungã în acel loc de chin; si el îsi zice cã vrea sã îsi ia toate precautiile si asa sã aranjeze lucrurile încât sã nu dea gres. Dar nebunii copii ai oamenilor se însealã urât în planurile lor si în încrederea pe care o au în puterea si întelepciunea lor; lucrul în care se încred nu e altceva decât o umbrã! Cea mai mare parte a celor care au trãit în trecut sub aceleasi mijloace ale harului, si care acum sunt morti, au mers, fãrã îndoialã, în iad; si acest lucru nu s-a întâmplat din cauzã cã n-ar fi fost la fel de întelepti ca cei care sunt azi în viatã: nici din cauzã cã n-ar fi orânduit lucrurile la fel de bine pentru ei însisi ca sã-si asigure scãparea. Read the rest of this entry »

Tags: Doctrina, Dumnezeu, iad, Manie, pedeapsa, Teologie