Posts Tagged predestinare

Despre Chemarea lui Dumnezeu (II)

Diferenţa de bază dintre teologia reformată şi teologia non-reformată este ordinea mântuirii, cu referire la relaţia dintre credinţă şi regenerare. Marea majoritate a creştinilor evanghelici profesanţi cred că credinţa vine înaintea regenerării. În alte cuvinte, pentru a te putea naşte din nou tu trebuie să crezi. Trebuie să Îl alegi pe Hristos. Dacă Îl alegi pe Hristos, iei o decizie, atunci ca răspuns la acea alegere şi la acea decizie Dumnezeu te va face să fii născut din nou. Teologia reformată este împotriva acestei idei încă din zilele lui Augustin, sau, aş putea spune, încă din zilele lui Pavel. Pentru că dacă aşa ar sta lucrurile, nu aş avea absolut nici o speranţă ca vreo persoană din această lume să fie mântuită. Pentru că, indiferent cât de convingător ai fi, indiferent cât de elocvent ai fi, indiferent cât de puternic ai fi, indiferent cât de influent ai fi, cum ai putea oare convinge o persoană moartă spiritual, care este în duşmănie cu Dumnezeu, care este cu totul condusă de firea pământească, care, dacă nu e regenerată şi născută din nou nu poate nici măcar să vadă Împărăţia lui Dumnezeu, cum ai putea oare să convingi o astfel de persoană să Îl aleagă pe Hristos, pe care nu Îl doreşte câtuşi de puţin? Eu nu pot schimba inima unei alte persoane. Eu pot prezenta mesajul. Pot argumenta în favoarea lui şi pot încerca să fiu convingător. Pot pleda pentru acest mesaj. Pot fi credincios Evangheliei. Dar dacă Dumnezeu nu schimbă inima… Eu pot sădi, altcineva poate uda, dar numai Dumnezeu poate face să crească. Numai Dumnezeu are puterea să schimbe natura sufletului omenesc. De aceea noi spunem că regenerarea vine înaintea credinţei. Avem aici esenţa teologiei reformate. În alte cuvinte, Dumnezeu Duhul Sfânt mai întâi schimbă dispoziţia sufletului înainte ca cineva să poată avea credinţă.

Când eu cred, a cui e acea credinţă? Crede Dumnezeu prin mine? Nu. Eu sunt cel ce cred. Îl aleg eu pe Hristos? Da, eu Îl aleg pe Hristos. Nu Dumnezeu alege în locul meu. Eu Îl aleg pe Hristos. Eu sunt cel ce răspunde. Nu sunt împins cu forţa împotriva voinţei mele. Ideea esenţială e că voinţa mea a fost schimbată. Astfel, ce uram înainte acum iubesc şi mă grăbesc să vin la Fiul. Pentru că asta e ceea ce vreau. Pentru că Dumnezeu a pus în sufletul meu dorinţa după El.

Apoi, cealaltă parte a acelei denaturări – Dumnezeu respinge pe aceia care doresc cu disperare să fie în Împărăţia Lui. Ce deformare a modului în care Biblia prezintă omul firesc, să spui că omul firesc aleargă cu disperare încercând să Îl găsească pe Dumnezeu, încercând să intre în Împărăţie! Iar Dumnezeu îi spune: “Nu, Îmi pare rău, nu eşti pe listă. Nu poţi intra.” Amintiţi-vă, întreaga rasă umană e moartă în păcat. Nimeni nu încearcă să vină la Hristos, poate face acest lucru doar prin harul lui Dumnezeu, prin harul special al lui Dumnezeu.

În final, aşa cum am spus, amândouă părţile din această dispută sunt de acord că harul este condiţia necesară. Punctul în care sunt cu totul în dezacord în ce priveşte problema monergismului şi sinergismului este dacă harul regenerării este eficace sau nu. Sau, ca să folosim limbajul mai popular, dacă este irezistibil. Sunt unii care spun că trebuie să ai harul lui Dumnezeu ca să poţi veni la Hristos. Înainte să se întâmple orice altceva, harul trebuie să fie primul. Trebuie să fie premergător, să vină mai înainte. Dar acest har premergător, fără de care nu poţi veni la Hristos, nu este irezistibil. Tu ai puterea să îl refuzi. Deci, încă o dată, harul care îţi vine în ajutor şi care îţi este oferit, fie cooperezi cu el, fie nu cooperezi cu el. Şi, în ultimă instanţă, pe când eşti încă mort în păcatele şi greşelile tale, pe când eşti încă nemântuit, pe când eşti încă un copil al întunericului şi în firea pământească, înainte să te fi născut din nou, întreaga ta mântuire depinde de cooperarea ta.

De aceea eu spun că e o teologie fără nici o speranţă. Nu aş rămâne nici măcar cinci minute în slujire dacă aş crede aşa ceva. Aş dormi mai mult mâine dimineaţă, pentru că ea nu ia în serios modul în care Biblia priveşte caracterul radical al decăderii umane – faptul că noi pur şi simplu nu suntem în stare să ne convertim singuri. Nici măcar nu putem coopera, pentru că această cooperare presupune că deja a avut loc o schimbare. Iar până când acea schimbare nu are loc, nimeni nu va putea coopera vreodată.

Eu spun: “Sunteţi creştini?” Ei spun: “Da.” Eu spun: “Nu-i aşa că aveţi prieteni, vecini sau membri în familie care nu sunt creştini? Cum se face că voi sunteţi creştini iar acele persoane nu sunt? E oare din cauză că Dumnezeu vouă v-a dat har iar lor nu?” “Nu, nu, nu. Dumnezeu dă har tuturor în mod egal.” Eu spun: “În regulă atunci, dacă Dumnezeu dă tuturor harul în mod egal iar tu eşti creştin în timp ce celălalt nu este, cum vine asta? Eşti tu mai neprihănit decât acea persoană?” Răspunsul primit în proporţie de 100% este: “Nu, desigur că nu pot spune aşa ceva.” “Bine faci că n-o spui. Pentru că acum nu numai că ai contestat alegerea, dar tocmai ai contestat şi Evanghelia.” Eu spun: “Să fie oare pentru că eşti mai inteligent?” “Nu.” Pentru că dacă răspunsul e da, voi spune: “Cum se face că eşti mai inteligent? De unde ai primit inteligenţa? Ţi-a dat Dumnezeu mai multă inteligenţă decât celuilalt?” Apoi spun: “Cum rămâne atunci?” “Ei bine, pentru că eu am spus DA iar el a spus NU.” Eu spun: “Ştiu asta. Despre asta vorbim acum. De ce ai spus DA? Cum poţi să stai aici şi să crezi că motivul nu e faptul că tu eşti mai neprihănit pentru că ai dat răspunsul corect în timp ce prietenul tău a dat răspunsul greşit? Voi spune că motivul pentru care tu ai dat răspunsul corect este fiindcă Dumnezeu, în harul Său, te-a schimbat şi te-a format în felul acesta; tu eşti lucrarea mâinilor Lui, creat să fii asemenea lui Hristos Isus. Dumnezeu te-a eliberat, ţi-a schimbat inima. De aceea nu e vorba de neprihănirea ta aici. Dacă El doar a făcut oferta şi a lăsat decizia în mâinile tale, atunci ai cu ce să te lauzi. Pentru că eşti mai neprihănit decât persoana care a spus NU. Fiindcă răspunsul corect înaintea lui Dumnezeu este DA. Să-I spui NU lui Dumnezeu este un păcat. Tu nu ai păcătuit. Celălalt a păcătuit. Tu ai cu ce să te lauzi.” Dar, oameni buni, în acest moment el începe să spună: “Păi, nu ar trebui să spun asta.” Nu aştepta să ajungem în acest punct ca să nu spui asta. N-o spune niciodată. Read the rest of this entry »

Tags: , , , , ,

Reflectii in predestinare 9 – Picioare frumoase

Ori de cate ori aducem in discutie subiectul predestinarii si alegerii, nu trece mult pana se ajunge la problema evanghelizarii. Doua din obiectiile pe care le aud tot timpul la adresa doctrinei predestinarii sunt urmatoarele: Daca predestinarea e adevarata, atunci nu mai trebuie sa ne implicam in evanghelizare – pentru ca cei ce sunt alesi vor fi mantuiti pana la urma intr-un fel sau altul, iar cei ce nu sunt alesi nu vor fi mantuiti, indiferent de efortul pe care l-am depune in sfera evanghelizarii. Aceasta e una din obiectii si ma voi ocupa de ea in cateva clipe. Cealalta e acuzatia ca oamenii care cred in doctrina predestinarii sau a alegerii sunt caracterizati de o lipsa de interes in domeniul evanghelizarii si, intr-o masura mai mare sau mai mica, desconsidera misiunea Bisericii in aceasta privinta. Dati-mi voie sa raspund la a doua obiectie mai intai, pentru ca e mai usor de raspuns la ea, si voi raspunde spunand pur si simplu ca nu e adevarata. Istoria e martora ca aceasta obiectie nu e adevarata. Daca privim la propria noastra istorie in America, a existat o perioada de activitate fara precedent in evanghelizarea Coloniilor, aceasta nefiind egalata nici pana in prezent, si care a avut ca rod ceea ce istoricii numesc “Marea Trezire”. In timpul Marii Treziri, in care Dumnezeu a turnat din belsug din Duhul Sau Sfant, in special in Noua Anglie, au existat trei predicatori principali pe care Dumnezeu i-a folosit in acea vreme ca instrumente de evanghelizare. Unul dintre ei a fost John Wesley, care nu a acceptat pozitia augustiniana a alegerii. Dar ceilalti doi au fost George Whitefield si Jonathan Edwards, amandoi imbratisand din toata inima doctrina alegerii si predestinarii. Daca privim chiar la perioada Reformei, in secolul al 16-lea, nu cred ca a existat vreo trezire in toata istoria Bisericii cum a fost cea din secolul al 16-lea prin slujirea Reformatorilor – Luther, Calvin, Knox si Zwingley – in care Evanghelia s-a raspandit in intreaga lume, fiind o perioada de evanghelizare fara precedent. Toti acesti barbati au fost dedicati total formei augustiniene a predestinarii. Chiar si in zilele noastre, cunosc o organizatie care s-a raspandit in fiecare natiune, cu exceptia cred a 9 din 210 natiuni existente astazi in lume. Read the rest of this entry »

Tags: ,

Reflectii in predestinare 8 – Cealalta fata a monedei

Imi amintesc de o scena din piesa MacBeth a lui Shakespeare, in care vrajitoarele se aduna si declara: “Dubla, dubla, cazna si napasta. Foc si clocot in caldare.” Nu stiu de ce aceste cuvinte imi revin intotdeauna in minte atunci cand ma gandesc la una din controversele care insotesc fiecare discutie despre doctrina predestinarii si alegerii. Ma refer la problema asa-numitei “duble predestinari”. Dubla, dubla, cazna si napasta. Dubla predestinare. Iata intrebarea. E predestinarea dubla in sensul, ca are un revers, o parte ascunsa? E un lucru sa ne gandim la minunea harului si indurarii lui Dumnezeu in care El scoate taciuni din foc si, intr-un mod unilateral si monergistic, invadeaza viata pacatosului aducand in siguranta acea persoana acasa in cer, asa cum a facut Isus atunci cand l-a oprit pe Saul in drum spre Damasc si l-a mantuit acolo in desert. Dar trebuie sa ne punem intrebarea: Cum ramane cu cei ce nu primesc acel dar? Cum ramane cu cei ce nu primesc regenerarea? De ce n-a aparut Dumnezeu inaintea lui Caiafa sau inaintea lui Pontius Pilat in acelasi fel plin de indurare in care Hristos S-a aratat lui Saul din Tars? Aceasta e intrebarea. Cum ramane cu cei ce nu sunt alesi? Raspunsurile au fost diverse. Unii argumenteaza ca predestinarea e singulara, in sensul ca din vesnicie Dumnezeu a ales sa intervina in vietile unor oameni pentru a-i aduce la credinta printr-un act special de har. Dar totusi, celorlalti oameni, care nu sunt inclusi in aceasta categorie a alesilor sau a celor predestinati, li se ofera posibilitatea sa fie mantuiti. In alte cuvinte, nu trebuie sa fii ales ca sa fii mantuit. Toti cei alesi vor fi cu siguranta mantuiti. Dar daca nu faci parte dintre cei alesi, asta nu inseamna ca nu vei fi mantuit. Inca ai posibilitatea sa raspunzi Evangheliei, daca vrei s-o faci. Imi amintesc de un incident care a avut loc pe cand eram la seminar (am mentionat intamplarea mai devreme, intr-un alt context). Cursul era predat de presedintele seminarului. S-a intamplat sa fie un seminar presbiterian. Din punct de vedere istoric, Biserica Presbiteriana a luptat in linia intai a celor ce afirmau doctrina augustiniana a predestinarii. In timpul acestei ore, unul dintre studenti l-a intrebat pe presedintele seminarului, “Credeti in predestinare?” Profesorul s-a suparat brusc si a raspuns taios: “Nu, nu cred.” Apoi si-a manifestat ostilitatea, spunand: “Nu cred intr-un Dumnezeu care ii aduce pe unii oameni in Imparatia lui Dumnezeu impotriva vointei lor, desi acestia se zbat si tipa ca nu vor sa fie acolo, iar in acelasi timp ii impiedica pe altii sa intre in Imparatie, desi acestia vor cu adevarat sa fie acolo.” Am fost uimit la culme. As fi fost uimit daca unul dintre studenti ar fi venit cu o astfel de caricatura ingrozitoare a doctrinei biblice, dar nu m-as fi asteptat ca un presedinte al unui seminar presbiterian sa aiba o intelegere atat de distorsionata a acestei doctrine. El credea ca doctrina afirma ca Dumnezeu ii forteaza pe oameni sa intre in Imparatia Lui tipand si zbatandu-se, impotriva vointei lor.  Read the rest of this entry »

Tags: ,

Reflectii in predestinare 7 – Siguranta Mantuirii

In Olanda secolului al 17-lea s-a iscat o controversa din cauza doctrinelor referitoare la conceptul predestinarii. Un grup de oameni, membri ai Bisericii Reformate Olandeze, numiti “Protestatari” pentru ca au protestat, s-au ridicat impotriva doctrinei Reformate a predestinarii, au creat aceasta controversa care a fost rezolvata in final prin Sinodul de la Dordrecht. Din acea controversa ne-au ramas cele cinci puncte ale calvinismului, asa cum sunt cunoscute ele, pentru ca cele cinci puncte de divergenta intre teologii din acele zile au fost rezumate mai tarziu prin faimosul acrostih TULIP. Nu vreau sa intru in amanunte referitor la cele cinci puncte, vreau doar sa va amintesc de cele cinci puncte reprezentate prin initialele T-U-L-I-P. Pentru moment ma intereseaza doar litera U din TULIP, care reprezinta alegerea neconditionata.

Lucrul avut in vedere aici era controversa despre care am vorbit in aceasta serie de studii in legatura cu disputa dintre conceptia augustiniana clasica referitoare la predestinare si conceptia prestiintei predestinarii. Voi defini acest termen. Conceptia prestiintei predestinarii afirma ca Dumnezeu priveste prin coridorul timpului si stie mai dinainte cine va raspunde in mod pozitiv la Evanghelie si Il va accepta pe Hristos, iar pe baza acestei cunostinte Dumnezeu ii alege pe cei despre care stie ca vor raspunde chemarii Evangheliei, ca sa-i mantuiasca. In alte cuvinte, Dumnezeu ii alege doar pe cei care indeplinesc conditia pentru mantuire, si anume credinta. De aceea, aceasta conceptie referitoare la alegere ar putea fi numita “alegere conditionata”, spre deosebire de conceptia istorica augustiniana, care e neconditionata. Ea spune ca Dumnezeu, fara sa ia in considerare mai dinainte anumite conditii indeplinite de noi, in mod suveran si din vesnicie ne alege pentru mantuire. Asta nu inseamna ca nu exista conditii pentru mantuire. Aceste conditii exista. Trebuie sa ai credinta ca sa poti fi indreptatit. Dar alegerea neconditionata inseamna ca Dumnezeu, intr-un mod neconditionat, alege sa asigure sau sa creeze in cei alesi credinta care indeplineste conditia necesara pentru mantuire. Read the rest of this entry »

Tags: , ,

Reflectii in predestinare 6 …dupa buna placere a voii Sale

Cand am inceput studiul nostru despre doctrina predestinarii si a alegerii, va amintiti ca am inceput cu paginile scrisorii lui Pavel catre Efeseni, pentru ca acolo Apostolul foloseste acest cuvant “predestinare”. Am explicat atunci ca, daca vrem sa luam Biblia in serios, trebuie sa avem o doctrina a predestinarii, intr-un fel sau altul. Pentru ca ideea predestinarii n-a fost inventata de Calvin, de Luther sau de Augustin. E un cuvant din Noul Testament si e un concept din Noul Testament. Dar, pe masura ce ne luptam cu intrebarea “De ce Dumnezeu ii alege pe unii oameni iar pe altii nu? Cum se face ca unii oameni primesc harul Sau iar altii primesc dreptatea Sa?”, am vazut, sper, ca nimeni nu primeste nedreptate din mainile lui Dumnezeu si ca e privilegiul suveran al lui Dumnezeu sa-Si reverse mila Sa, harul Sau, peste cei pe care El ii considera potriviti, indiferent care ar fi motivul pentru care o face.  Vreau sa ne intoarcem acum la acel capitol de inceput din Efeseni pentru a explora aceasta idee, de ce Dumnezeu acorda har unora iar altora nu. Care e motivul? Pavel ne-a spus deja ca nu se bazeaza pe vreun lucru facut de noi. Nu atarna nici de cine vrea, nici de cine alearga, nici de cine face ceva, ci depinde in totalitate de scopul lui Dumnezeu. Haideti sa vedem ce ne spune Pavel inca o data in primul capitol din Efeseni. Privim din nou la versetul 3 din capitolul 1 al cartii Efeseni: ”Binecuvantat sa fie Dumnezeu, Tatal Domnului nostru Isus Hristos, care ne-a binecuvantat cu tot felul de binecuvantari duhovnicesti, in locurile ceresti, in Hristos. In El, Dumnezeu ne-a ales inainte de intemeierea lumii, ca sa fim sfinti si fara prihana inaintea Lui, dupa ce, in dragostea Lui, ne-a randuit mai dinainte (predestinat) sa fim infiati prin Isus Hristos, dupa buna placere a voii Sale, spre lauda slavei harului Sau, pe care ni l-a dat in Prea Iubitul Lui.” Read the rest of this entry »

Tags: , , ,

Reflectii in predestinare 5 -Dreptate, mila si har

Am mentionat data trecuta, in timp ce priveam la Romani 9, ca Pavel anticipeaza cea mai mare obiectie pe care o aduc oamenii impotriva doctrinei alegerii. Si anume, ca aceasta va umbri dreptatea lui Dumnezeu. Ar face pe Dumnezeu sa para, cumva, nedrept. Si Pavel ridica aceasta intrebare in Romani 9, “Nu cumva este nedreptate in Dumnezeu?” Si el raspunde propriei intrebari spunand, “Nicidecum!” Si apoi, versetul 15 din Romani capitolul 9 spune aceasta: ”Caci El a zis lui Moise: Voi avea mila de oricine-Mi va placea sa am mila; si Ma voi indura de oricine-Mi va placea sa Ma indur. Asa dar, (aceasta este concluzia) nu atarna nici de cine vrea, nici de cine alearga, ci de Dumnezeu care are mila.” Acum, in cercurile in care calatoresc eu si aud discutii cu privire la doctrina predestinarii sau a alegerii, uneori jargonul, limbajul, nomenclatura pe care o aud este ca doctrina augustiniana a alegerii (observati ca nu o numesc doctrina calvinista a alegerii pentru ca aceea irita mereu, Calvin fiind judecat nedrept. Dar din nou, vreau sa stiti ca nu Calvin a scris atat de mult despre aceasta doctrina, si ceea ce a scris fusese deja scris mai detaliat de catre Luther si mai devreme de Augustin. Si este mai potrivit sa identificam aceasta pozitie istorica cu Augustin decat cu Calvin)… dar atat de des in terminologia celor care discuta aceasta doctrina, ei se refera la doctrinele ce inconjoara conceptul alegerii cu numele de “doctrinele harului.” Imi place aceasta numire pentru ca pune accentul acolo unde-i este locul. Pentru ca punctul focal al doctrinei Biblice a alegerii este conceptul harului lui Dumnezeu. Acum, haideti sa incepem aici astazi. Despre ce vorbim atunci cand discutam despre har? Harul este definit cel mai simplu prin fraza “favoare nemeritata.” Read the rest of this entry »

Tags: , , , ,

Reflectii in predestinare 4 – Alegerea divina

Continuam acum studiul controversatei doctrine a alegerii sau predestinarii. In ultima noastra sesiune am privit la lantul de aur al lui Pavel in capitolul al optulea din Romani in care el vorbea despre secventa in care exista precunoastere, apoi predestinare, apoi chemare, apoi justificare, apoi glorificare. Aceasta este ordinea mantuirii asa cum am examinat-o. Si am incercat sa indic cateva dintre problemele inerente ce se gasesc in acest text cu cei ce vor sa afirme ca tot ceea ce implica predestinarea tine de cunostinta dinainte a lui Dumnezeu cu privire la ce vom face noi cand ajungem la oportunitatea de a auzi Evanghelia si sa raspundem intr-un fel sau altul. Problema de baza in aceasta dezbatere este urmatoarea: in analiza finala, care este factorul decisiv pe baza caruia mantuirea unei persoane depinde in cele din urma? Este oare bazata pe decizia umana, pe raspunsul uman pe care Dumnezeu il cunoaste in avans sau pe alegerea suverana a lui Dumnezeu prin care El aduce oamenii in mod suveran la credinta in Isus Hristos? In asta consta dezbaterea. Eu am un prieten care preda la un seminar reformat si care timp de multi multi ani a fost conducatorul departamentului de teologie la Seminarul Gordon Conwell, un om din Elvetia, marele teolog baptist francez, Roger Nicole. Si Doctor Nicole a facut odata un comentariu fata de mine. El a spus, “R. C., toti oamenii sunt nascuti, in mod natural, Pelagieni.”, asta insemnand ca toti cred, in mod natural, ca omul in mod fundamental nu este inrobit de pacat ca si rezultat al caderii lui Adam si Eva si inca au putere asupra propriei naturi cazute, daca sunt cazuti, pentru a face aceasta miscare decisiva indreptandu-se spre credinta si luand aceasta hotarare pentru Hristos. Read the rest of this entry »

Tags: , ,

Reflectii in predestinare 3 – Lantul de aur

In timp ce continuam, acum, cu studiul nostru dificilei si dezbatutei probleme a predestinarii, ne amintim ca in ultima noastra sesiune am facut o descriere scurta a doua dintre cele mai importante conceptii concurente asupra doctrinei predestinarii. Este vorba despre conceptia pe care am numit-o conceptia prestiitei predestinarii. Si o voi rezuma rapid pentru voi. Prestiinta sau pre stiinta este simplu un sinonim al expresiei “precunoastere” si este numita conceptia prestiintei predestinarii pentru ca arata cam asa. Ideea este ca Dumnezeu priveste de-a lungul tunelului timpului, coridorului istoriei si cunoaste in avans cine va raspunde pozitiv la oferta Evangheliei lui Hristos. Si pe baza acestei precunoasteri, El alege pe aceia care El stie ca vor spune da Evangheliei, pentru viata vesnica. Si astfel, alegerea sau predestinarea se bazeaza fundamental pe precunoasterea lui Dumnezeu. Cealalta conceptie, conceptia augustiniana, este ca Dumnezeu predestineaza oamenii sa creada. Adica, daca nu ar fi fost harul alegerii nimeni nu ar veni de buna voie la Hristos. Si numai aceia care au fost predestinati sunt cei care, de fapt, raspund pozitiv la Evanghelie. Dar acestea sunt cele mai importante doua conceptii concurente. Si vreau sa petrec un timp astazi privind asupra acestei idei a prestiintei si precunoasterii pentru ca poate cel mai important text biblic ce este folosit pentru a sustine doctrina prestiintei, sau ideea ca alegerea este bazata pe precunoasterea lui Dumnezeu, se gaseste in scrisoarea lui Pavel catre Romani in capitolul al optulea incepand cu unul dintre cele mai renumite versete din aceasta carte, Romani 8:28. Citim textul dupa cum urmeaza: ”De alta parte, stim ca toate lucrurile lucreaza impreuna spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu, si anume, spre binele celor ce sunt chemati (sau alesi) dupa planul Sau.” Si versetul 29 este locul unde gasim locatia clasica pentru acest concept al prestiintei. ”Caci pe aceia pe care i-a cunoscut mai dinainte, i-a si hotarat mai dinainte sa fie asemenea chipului Fiului Sau, pentru ca El sa fie cel intai-nascut dintre mai multi frati.” Si apoi avem in versetul 30 acest faimos text: ”Si pe aceia pe care i-a hotarat mai dinainte, i-a si chemat; si pe aceia pe care i-a chemat, i-a si socotit neprihaniti; iar pe aceia pe care i-a socotit neprihaniti, i-a si proslavit.” Versetul pe care tocmai l-am citit este deseori numit in limbaj popular, “lantul de aur” pentru ca este un lant de actiuni rascumparatoare sau evenimente rezumate aici. Acei pe care El i-a predestinat, El de asemenea i-a chemat; aceia pe care El i-a chemat, El i-a justificat; cei pe care El i-a justificat, pe aceia El i-a si glorificat. Ceea ce avem aici este deasemenea numit o versiune prescurtata a, din nou, ceea ce in teologie este denumit tehnic, Read the rest of this entry »

Tags: ,

Reflectii in predestinare 2 – Ce este predestinarea ?

Ne-am angajat acum in studierea uneia poate dintre cele mai controversate doctrine din Biblie, si anume, doctrina predestinarii. In prima noastra sesiune am facut observatia ca fiecare biserica si fiecare crestin care a trait vreodata a trebuit sa aiba o anumita doctrina cu privire la predestinare intr-un efort de a lua in serios multiplele referiri biblice la acest concept. Dar astazi vrem sa incepem aceasta prin a intreba, “ce este predestinarea?” Acum, ar fi foarte frumos daca v-as putea spune ca desi exista tot felul de neintelegeri cu privire la aceasta doctrina, despre importanta ei, despre veridicitatea ei si asa mai departe, cel putin putem cadea cu totii de acord despre ceea ce vorbim atunci cand discutam despre ce inseamna doctrina si ce este. Din pacate, nu pot face aceasta pentru ca se pare ca exista tot atatea definitii ale predestinarii pe cate doctrine sunt despre ea. Astfel, va trebui sa construim cumva incet pe asta. Si modul in care imi place sa abordez problemele cum sunt aceasta este mai intai sa privesc la cuvintele in sine. Si bineinteles, conceptul predestinarii… cuvantul, predestinare, am spus, exista in Biblie. Am spus ca acest concept exista acolo dar Biblia nu a fost scrisa in limba engleza si deci cuvantul englezesc “predestinare” (predestination), nu poate fi gasit in Biblie. Avem un cuvant grecesc acolo si mai mult decat un cuvant grecesc care este folosit pentru acest concept. Proorizo este unul dintre ele si ideea aici este asa cum prefixul pro in greaca corespunde cu prefixul englezesc pre, ideea ca ceva este pre sau pro, asa cum era cazul in greaca, inseamna ceva care are loc in avans, in fata sau inainte, in timp, ceva care urmeaza mai tarziu. Deci, cand vorbim despre predestinare, vorbim despre ceva care se intampla inainte, sau inainte de altceva in timp. Acum, daca privim doar la cuvantul englezesc, avem cuvantul destinatie (in engleza – destination). Acum, noi utilizam acest cuvant deseori in limba noastra, nu? Si destinatia este un loc in care incercam sa ajungem in cele din urma. Este sfarsitul calatoriei noastre. Este capatul drumului. Read the rest of this entry »

Tags: ,

Reflectii in predestinare 1 – O Intrebare inevitabila

Imi amintesc cand eram in liceu, am citit o carte despre al doilea razboi mondial si despre razboiul din Pacificul de Sud unde Marinarii americani au fost chemati pentru a asalta front dupa front. In locuri ca Guadalcanal, Tarawa, Iwo Jima si asa mai departe. Si imi amintesc si un mic detaliu din cartea pe care o citeam care spunea ca in timpul acestor aterizari in Pacificul de Sud timpul mediu cat se astepta sa traiasca un locotenent in Marina ce trebuia sa-si conduca trupele in zona de lupta, era de aproximativ 5 minute si jumatate. Si nu stiu de ce acest detaliu mi-a ramas in minte atat de multi ani, dar dupa ce am devenit profesor de seminar am ajustat aceasta statistica putin. Am spus ca timpul mediu de care are nevoie un student de seminar pentru a se implica intr-o dezbatere sau o contrazicere despre predestinare, dupa ce soseste in campus, este 5 minute si jumatate. Deci, poate ca ar trebui sa-i ordinam locotenenti in misiune mai degraba decat pastori. Dar, evident nu exista nici o doctrina in credinta crestina care starneste mai multe dezbateri si mai multe contraziceri decat cea a predestinarii. Asa cum spun, cand veniti in campusul unui seminar teologic, veti gasi o anumita placere rautacioasa, un fel de fascinatie innascuta pe care studentii o au cu aceasta doctrina specifica si care a alimentat atat de multe discutii nocturne cu privire la credinta. Read the rest of this entry »

Tags: ,